Preşedintele SUA, Barack Obama, intenţionează să crească presiunea asupra Moscovei şi sprijinul acordat Kievului. „Vom menţine această politică bilaterală, şi anume vom face o presiune şi mai mare asupra Rusiei şi vom sprijin Ucraina, dându-i preşedintelui Putin de înţeles că încă poate renunţa la această cale şi rezolva situaţia prin mijloace diplomatice” – a declarat Barack Obama, într-un interviu acordat CNN. Potrivit afirmaţiilor liderului american, în prezent, „el nu este optimist” în ceea ce priveşte posibilitatea ca Rusia să îşi schimbe politica referitoare la situaţia din Ucraina. Preşedintele american a subliniat, de asemenea, că „Washingtonul se ocupă de întărirea ţărilor de la graniţa cu Rusia, care fac parte din NATO”, dar că „SUA au o limită în privinţa amestecului militar”, „având în vedere mărimea armatei ruse” şi faptul că „Ucraina nu este ţară membră a NATO”. „Am dat clar de înţeles că această limită nu va fi depăşită, dar că vom fi nevoiţi să luăm măsuri militare pentru apărarea aliaţilor noştri – aşa cum prevede Articolul 5 al Cartei Alianţei” – a declarat Barack Obama.
www.rosbalt.ru – 1 februarie