Institutul Cultural Român din New York va organiza patru evenimente de teatru și poezie românească, în SUA și Canada, în luna februarie, care îl au ca protagonist pe Constantin Chiriac. Turneul nord-american se va desfășura sub genericul Un actor despre Marele Teatru și rolurile sale! Poezia Teatrului și Teatrul Poeziei! Un amplu recital liric de poezie religioasă, care selectează poeme din trei secole de istorie a poeziei române.
Primul eveniment va avea loc la sediul ICR NY, sala Auditorium, în data de 11 februarie, la ora 19.00. La sediul ICR NY, Constantin Chiriac va interpreta fragmente din rolurile pe care le joacă în spectacole de la Sibiu („Lecţia”, de Eugène Ionesco, “Oedip”, după Sofocle, „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, „Turandot”, de Carlo Gozzi, „Lulu”, de Frank Wedekind, “Aşteptându-l pe Godot”, de Samuel Beckett, „Moi, Rodin”, de Patrick Roegiers, „Trei surori”, de A.P. Cehov, „Othello”, de William Shakespeare, „Idiotul”, de F. Dostoievski).
De asemenea, Constantin Chiriac va avea numeroase și importante întâlniri profesionale în zilele cât va fi la New York (10-13 februarie). Actorul și directorul general al Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu se va întâlni, la sediul Drama League, cu Directorul Executiv, Gabriel Shanks, Directorul Artistic, Roger Dantforth, și Directorul Comercial, Toby Banks; cu Președintele Brooklyn Academy of Music (BAM), Joe Melillo; cu Jorge Cacheiro, Chair of Pace School of Performing Arts. La Pace University, se va întâlnii cu studenții de la actorie și va susține un workshop. Apoi, vor urma alte întâlniri profesionale la Park Avenue Armory, cu Michael Lonergan, Producing Director; cu regizorul, scenaristul și actorul Neil LaBute. Pe 12 februarie, la New York, Constantin Chiriac este invitat de Președintele Brooklyn Academy of Music (BAM), Joe Melillo, să participle la Opening Night, la Brooklyn Academy of Music (BAM), la piesa de teatru The Iceman Commet, de Eugene O’Neill (cu Nathan Lane în rol principal).
Vor urma două evenimente la Montreal, în Canada, în 15 februarie, după cum urmează: 13:30- recital Domnule și frate Eminescu, urmat de proiecția video a fragmentelor din rolurile dlui Chiriac. De la ora 16:00, va fi recital Metanie tie, Părinte (Biserica Buna Vestire). Evenimentele din Canada sunt realizate în colaborare cu Ala Mîndicanu, președintele Comunității Moldovenilor din Quebec.
La Moncton, Canada, Constantin Chiriac va participa la semnarea acordului de înfrățire între Universitatea Moncton și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu pentru următorii 5 ani, la o conferință organizată de Universitatea Moncton pentru studenții departamentului de Artă Teatrală, cu tema Growing Smart/Smart Growing. De asemenea, Constantin Chiriac va susține pentru studenții aceleiași universități un recital, în limba engleză, din operele lui Marin Sorescu și Carl Sandburg, pe data de 18 februarie, ora 10.30.
Despre Constantin Chiriac
Constantin Chiriac este un veritabil ambasador al culturii și limbii române. A absolvit U.A.T.C.-ul la Bucuresti, în 1980, obtinând o diplomă de Artă Teatrală. Acesteia i s-au adăugat, după 1990, trei diplome în Management Cultural: la Agenția de Informații a S.U.A., în 1996, la Hull University în Marea Britanie (1998-1999), precum și la Virginia Commelty University Richmond, în 1999.
Din 2006, este doctor în teatru cu teza „Poezia ca spectacol”, susținută la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș. În anul 2008, i se acordă titlul de doctor honoris causa la Leeds Metropolitan University.
Este director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, din anul 2000, iar din 1994, este președinte al Fundației „Democrație prin Cultură” din Sibiu și director general al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În perioada 2004 -2007, a fost vicepreședinte al Asociației „Sibiu -Capitalp Culturală Europeană 2007”.
A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat, se numară „Moromeții” (regia Stere Gulea) și „Croaziera” (regia Mircea Daneliuc).
Constantin Chiriac a fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler (2000). A obţinut de două ori premiul pentru “Cel mai bun manager de teatru din România”, merit recunoscut de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi de juriul Uniunii Teatrelor din România în cadrul Galelor UNITER (2001). I-a fost conferit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru promovarea teatrului românesc în lume (2003). A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004-2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţie şi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008-2012). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), Premiul Hotel, Tourism and Leisure Investment Conference în cadrul Excellence Awards Ceremony 2014, a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc 2014 și a primit Premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național, în cadrul Aspen Leadership Gala 2014.
Este profesor universitar la Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu. A susținut cursuri la Virginia Commelty Univesity Richmond, New York University, U.C.L.A. – Los Angeles, Moncton Universty – Canada, Hull University – Anglia, London Institut – Anglia, LISADAC Rabat – Maroc, Academie de Théâtre de L’Union Limoges – Franta, Academia de Teatru din Ulm, Academia de Teatru din Sankt Petersburg – Rusia, Academia de Teatru din Yerevan – Armenia, Universitatea din Manilla – Philipine, Academia de Teatru din Zagreb – Croația, Universitatea din Caligari Sardinia – Italia, Universitatea Hassan al II-lea din Casa Blanca – Maroc, Virginia Commenwelth University Richmond, Universitatea Catolică din Santiago de Chile și altele.
Constantin Chiriac este, de asemenea, directorul Bursei de Spectacole de la Sibiu, președinte al Fundației Româno-Japoneze „Casa Prietenului” și secretar general al Fundației Româno-Suedeze „Rom-Swed-Aid” Sibiu – Stockholm.