Peste 30 de mii de persoane erau închise în penitenciar, la sfârşitul anului trecut, în scădere semnificativă, faţă de 2013, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cătălin Bejan. Scăderea numărului deţinuţilor este pusă pe seama intrării în vigoare, anul trecut, a noilor Coduri de procedură penală. Cătălin Bejan a precizat, la prezentarea bilanţului instituţiei pe anul trecut, că cea mai mare problemă a sistemului penitenciar este deficitul spaţiilor de cazare. Prezent la eveniment, ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că România are de rezolvat problema fondurilor pentru construirea, modernizarea şi dotarea sistemului penitenciar.
Robert Cazanciuc: „La acest moment, avem un deficit de 11 mii de locuri de cazare, dar şi condiţii improprii, în cea mai mare parte a penitenciarelor. Evaluările arată că un penitenciar nou, cu un număr de 700 de locuri, poate costa undeva în jur de 60-80 de milioane de euro. Pentru a rezolva problema deficitului de spaţii, avem nevoie, cu alte cuvinte, de cel puţin o jumătate de miliard de euro. Este nevoie de o sumă similară, pentru a moderniza penitenciarele existente.”
Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a amintit că România este pe primul loc, între ţările condamnate la CEDO pentru condiţiile improprii de detenţie, având de plătit despăgubiri de aproape 1 milion de euro.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 februarie)