În decurs de o lună, Statul Islamic a ars 2.000 de cărţi în incinta bibliotecii din oraşul irakian Mosul. Motivul invocat de integrişti: aceste opere educative, ştiinţifice sau dedicate tinerilor „cheamă la nesupunere faţă de Dumnezeu”. De fapt, ele nu corespund ideologiei propovăduite de SI. Această distrugere sistematică a unor bunuri culturale de către integrişti a marcat umanitatea, de multe ori până acum. „Acolo unde sunt arse cărţi, ajungem să dăm foc oamenilor”, spunea scriitorul şi poetul Heinrich Heine. Cărţile sunt mult mai mult decât simboluri, reprezintă deschiderea faţă de lume, diversitatea culturilor şi civilizaţiilor, cunoaşterilor, cunoştiinţelor şi îndoielilor. Tot ce poate fi contrar unei ideologii dogmatice care vrea să impună punctul său de vedere unic.
Într-o carte intitulată „Istoria universală a distrugerii cărţilor”, autorul Fernando Baez vorbeşte despre pierderea marilor clasici greci, obsesia „uniformităţii” împăratului chinez Shi Huangdi, papirusurile arse de la Herculaneum, abuzurile Inchiziţiei, cenzurarea unor autori ca D.H. Lawrence, James Joyce sau Salman Rushdie, incendiile naziste… Această carte arată că, departe de a fi distruse din ignoranţă, cărţile sunt sortite neantului prin voinţa de a şterge memoria şi istoria, adică identitatea popoarelor.
De fapt, de ce dau foc integriştii cărţilor şi nu se mulţumesc să le arunce la gunoi, să toarne acid peste ele sau să le îngroape, rezultatul fiind acelaşi? „Pentru că este o manieră exemplară, impresionantă de a-ţi manifesta ura faţă de cultură”, explică pentru Figaro François Boespflug, profesor emerit la Universitatea Strasbourg, specialist în istoria comparată a religiilor. Şi subliniază: „A arde cărţi în piaţa publică înseamnă a relua o anumită idee despre o ceremonie de sacrificiu. Semnificaţia este arderea impurităţii, tendinţa spre purificarea spiritelor. Şi, desigur, sunt alese cărţile educative şi ştiinţifice care, potrivit lor, pervertesc ideea de putere divină”. François Boespflug adaugă că a arde peste 2.000 de volume, cum ar fi făcut SI la Mosul, este o manieră spectaculoasă de a-ţi demonstra forţa.
Fără a ajunge înapoi în timp, până la Inchiziţie, iată câteva exemple de astfel de ruguri:
2013 – manuscrisele din Tombuctu
În ianuarie 2013, în nordul Mali, islamiştii au încercat să dea foc preţioaselor manuscrise de la Tombuctu. Printre integrişti se regăseau tuaregi rebeli din Mişcarea naţională de eliberare Azawad (MNLA) şi grupuri din Aqmi, al-Qaida în Magrebul islamic, care considerau că suta de mii de manuscrise unice care datează de mai multe secole, scrise în arabă şi aparţinând patrimoniului mondial potrivit Unesco, ar fi impure. Graţie intervenţiei instituţiilor şi unor femei şi bărbaţi de bună credinţă, aproape 90% din aceste manuscrise vor fi salvate şi digitalizate în mare parte.
2010 – Coranul şi evanghelistul
La 11 septembrie 2010, în ziua de comemorare a atentatelor de la World Trade Center, un pastor evanghelist a pus paie pe foc, incendiind public un exemplar din Coran. În numele libertăţii de exprimare, autorităţile americane nu pot face nimic împotriva acestui bărbat. Pretutindeni în Orientul Mijlociu au avut loc reacţii de mânie, fiind arse drapele americane în timpul manifestaţiilor.
1998 – talibanii distrug 55.000 de cărţi rare
În Afganistan, în 1998 şi timp de trei ani, după ce au vandalizat statuile Buda, talibanii s-au apucat să distrugă sistematic peste 55.000 de volume rare şi de mare valoare istorică. Nu au păstrat decât texte coranice.
1992 – „memoricidul” de la Biblioteca din Sarajevo
În august 1992, Biblioteca naţională şi universitară din Sarajevo a fost complet distrusă. Potrivit lui Bernard Gauthier, aici se aflau aproximativ un milion de tomuri, din care 150.000 de cărţi rare şi manuscrise, precum şi colecţii de neînlocuit ale unor periodice bosniace (33.000 de titluri). În Buletinul bibliotecilor din Franţa, Gauthier povesteşte că Biblioteca a ars timp de trei zile, din 25 până în 28 august, fiind luată drept ţintă de extremiştii sârbi care asediau oraşul. Câţiva angajaţi ai bibliotecii şi voluntari au reuşit să salveze un număr de cărţi preţioase, în pofida tirului lunetiştilor care au lovit mortal un bibliotecar. Doar 10% din colecţii au scăpat acestei distrugeri: cataloagele imprimate şi fişate, sistemele informatice au dispărut de asemenea.
1933 – primul rug nazist
Din 1933, toate cărţile contrare „spiritului nazist” au fost arse în mai multe biblioteci germane, mai întâi la Berlin, apoi în alte mari oraşe (Munchen, Nurenberg, Hanovra…). Printre autorii proscrişi s-au numărat Sigmund Freud, Karl Marx, Stefan Zweig, Erich Maria Remarque, Albert Einstein… Site-ul Herodote.net aminteşte că la 10 mai 1933, la Berlin, studenţii nazişti au ars două camioane de cărţi, adică 20.000 de lucrări „scrise de evrei nocivi”. Goebbels, ministrul propagandei în Reich, era de faţă. Şi alte manifestări de acest gen erau planificate în întreaga ţară. Era vizată întreaga cultură. În special operele artiştilor calificaţi drept „degeneraţi”, precum Van Gogh, Picasso, Matisse, Cezanne şi Chagal, scoase din muzee.
RADOR (3 februarie)
