O pictură cumpărată cu doar 3.500 de lire sterline în urmă cu 18 luni s-a vândut cu aproximativ 3,4 milioane de lire sterline la o licitaţie care a avut loc la New York, după ce John Constable a fost confirmat ca autor al acesteia. Iniţial, s-a crezut că pictura în ulei este opera unui adept al artistului născut în Suffolk, Marea Britanie. După ce anumite părţi ale picturii au fost curăţate, expertul galeriei de artă Tate Britain, Anne Lyles, a confirmat că este vorba despre o lucrare pierdută a lui Constable. Lyles a declarat că pânza este o schiţă preliminară a capodoperei lui Constable, „Salisbury Cathedral from The Meadows”. În iulie 2013, un cumpărător neidentificat a achiziţionat pictura cu dimensiunile 46 centimetri pe 61centimetri de la Casa de licitaţii Christie’s din Londra, cu doar 3.500 de lire sterline.
(www.bbc.co.uk – 3 februarie)