Şeful diplomaţiei române transmite condoleanţe poporului iordanian şi declară că crimele teroriste nu vor rămâne nepedepsite

Gruparea jihadistă Statul Islamic a difuzat, astăzi, o înregistrare video, în care un pilot militar iordanian este ars de viu, într-o cuşcă. Acesta a fost capturat după prăbuşirea avionului său în Siria, la finalul lunii decembrie, în timp ce efectua un raid asupra poziţiilor Statului Islamic, în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste. Serviciile de informaţii americane verifică autenticitatea înregistrării. Televiziunea iordaniană de stat a confirmat asasinarea pilotului şi a precizat că execuţia lui a avut loc în urmă cu o lună. Guvernul de la Amman nu a făcut, deocamdată, comentarii legate de această informaţie. Armata iordaniană a promis să răzbune moartea pilotului său. Ministrul de externe, Bogdan Aurescu condamnă ferm uciderea cu cruzime, a pilotului iordanian, de către organizaţia teroristă Statul Islamic al Siriei şi Levantului. Şeful diplomaţiei române transmite condoleanţe poporului iordanian şi declară că nu vor rămâne nepedepsite crimele teroriste.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie