Directorul NASA, Charles Bolden, a anunţat luni în cadrul bilanţului anual al agenţiei, că va începe selectarea unor proiecte care au în vedere trimiterea unei sonde spaţiale pe Europa, unul dintre sateliţii planetei Jupiter.
Aflat la circa 600 de milioane de kilometri distanţă de Terra, satelitul natural Europa este o minge enormă acoperită de gheaţă care se presupune că are un ocean imens sub calota care o acoperă. Astronomii estimează că acest ocean ar putea fi de două sau chiar de trei ori mai mare decât toate mările Terrei.
Luând în considerare abundenţa vieţii din oceanele Pământului, se presupune că prezenţa apei în stare lichidă pe acest corp ceresc este un indiciu destul de solid pentru probabilitatea existenţei unor forme de viaţă.
Dincolo de fascinaţia acestei posibilităţi, satelitul lui Jupiter oferă şi un spectacol vizual:
Europa are 3.000 de kilometri în diametru, ceea ce înseamnă că este puţin mai mică decât Luna, satelitul natural al Terrei. Crevasele maronii care dau aspectul mirific al Europei reprezintă deocamdată un mister pentru astronomi, dar teoria care se vehiculează este că suprafaţa îngheţată a satelitului crăpă la un moment dat şi permite revărsarea de ape mai calde şi mai murdare la suprafaţă, care ulterior îngheaţă.
Atracţia gravitaţională foarte puternică a planetei Jupiter asupra micului său satelit generează forţe mareice care îi deformează suprafaţa, în acelaşi mod în care gravitaţia Lunii acţionează asupra oceanelor Terrei creând mareea. Această forţă duce la crăparea calotei şi la revărsarea apelor din adâncime.
Europa are apă în stare lichidă pentru că, în timp ce aceasta efectuează mişcarea pe orbita lui Jupiter, forţa mareică creează fricţiune, deci determină încălzirea apei şi permite menţinerea ei în această stare fizică sub calota de gheaţă.
Pe suprafaţa satelitului Europa există un crater de impact numit Pwyll, care furnizează oamenilor de ştiinţă dovada existenţei unui ocean care freamătă sub stratul îngheţat.
În momentul în care Europa a fost lovită de un asteroid, crusta de gheaţă a fost pulverizată în particule fine care pot fi identificate sub forma unor raze de culoare albă din jurul craterului de 25 de kilometri. Fotografia a fost realizată de la bordul sondei spaţiale Galileo în 1998. Până acum, această sondă este singura care a ajuns în apropierea satelitului Europa.
Culorile alb şi albastru din imaginea de mai jos reprezintă particulele de gheaţă dislocate în urma impactului. Sonda Galileo a fotografiat această regiune de 70×30 de kilometri în 1996.
Deşi Galileo a efectuat cele mai detaliate fotografii ale Europei de până acum, astronomii nu ştiu încă cu exactitate care este volumul de apă sau dacă există forme de viaţă sub suprafaţa îngheţată. De aceea, anul trecut, NASA a adresat o solicitare comunităţii ştiinţifice de a veni cu idei şi proiecte de cercetare care să permită cel mai adecvat studiu al acestui fascinant corp ceresc şi o finanţare rezonabilă.
Acum, se pare că o parte din propuneri au căpătat contur şi oamenii de ştiinţă sunt nerăbadători să afle detalii despre această nouă misiune spaţială din această primăvară.
Potrivit NASA, misiunea va avea următoarele obiective:
– determinarea întinderii oceanului şi a comportamentului său în adâncime;
– identificarea fenomenelor care au loc sub crusta îngheţată şi a schimburilor care au loc între apele aflate în cele două stări fizice;
– determinarea compoziţiei chimice a apei prin prisma habitabilităţii;
– înţelegerea felului în care se formează structurile suprafeţei, identificarea de zone pentru explorări viitoare
– analizarea mediului cosmic din jurul Europei şi a interacţiunii satelitului cu magnetosfera planetei Jupiter.
Sursa: www.businessinsider.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
