În satul Sori de pe malul Lacului Victoria, Kenya, pescuitul a fost mereu o verigă a economiei locale. Ocupaţiile din această zonă a lumii sunt distincte pentru bărbaţi şi femei: bărbaţii pescuiesc iar femeile tranşează peştele, îl duc la piaţă şi se ocupă de administrarea banilor.
Aşa cum se arată într-un studiu al Institutului SIT, locuitorii din Sori îşi ţineau economiile acasă dintotdeauna. Furtul era o grijă permanentă şi multe femei intervievate au răspuns că soţii lor nu administrează judicios banii. Pentru mulţi dintre ei, băncile clasice erau ori prea departe ori puneau condiţia unui depozit minim pe care aceşti săteni săraci nu şi-l permit.
Schimbarea a venit în 2007, odată cu introducerea M-PESA, un serviciu mobil care le permite kenyenilor să-şi depoziteze orice sumă şi să efectueze transferuri cu ajutorul unui simplu telefon mobil. Pot fi administraţi sau trimişi bani prin intermediul mesageriei scrise, ceea ce înseamnă că sistemul poate funcţiona pe aproape orice telefon. Agenţii M-PESA intermediază aceste operaţiuni, care permit convertirea creditului în numerar sau extragerea de sume din cont. Dintre femeile intervievate, cele mai multe au apelat la acest sistem care le protejează acum banii de hoţi şi previn risipirea lor de către soţi.
M-PESA a revoluţionat şi felul în care îşi vând mărfurile. Înainte lucrau numai cu numerar. Pentru a vinde peştele, trebuia să ia un autobuz până la piaţă, drum care costa bani şi timp. Acum, femeile trimit marfa la piaţă cu autobuzul şi primesc plata de la distanţă, ceea ce a redus drastic timpul în care reuşeau să vândă, de exemplu, două plase de peşte: de la o săptămână la doar o zi. Acest lucru le-a adus câştiguri mai mari, mai rapid.
Publicaţia americană The Verge i-a cerut părerea despre acest sistem magnatului Bill Gates, care a afirmat că acest gen de soluţii mobile va schimba radical viaţa persoanelor din ţările sărace în viitorul apropiat.
„În următorii 15 ani, conceptul de digital banking le va permite săracilor să aibă un control asupra propriilor bunuri şi să-i ajute să-şi schimbe viaţa. Până în 2030, 2 miliarde de persoane care nu au astăzi un cont bancar îşi vor putea depozita banii şi efectua plăţi cu ajutorul telefonului mobil. Şi până atunci, operatorii acestui gen de servicii vor ajunge să ofere întreaga paletă de beneficii, cum ar fi dobânzile sau asigurările de credit. – Bill Gates”
Din cele 2,5 miliarde de persoane din întreaga lume care nu au acces la o bancă tradiţională, aproape 1 miliard deţin telefon mobil. Un studiu arată că locuitorii din Africa Subsahariană folosesc de trei ori mai mult serviciile mobile pentru administrarea banilor decât europenii sau americanii. Nouă state africane beneficiază acum de aceste sisteme.
Riscul care persistă încă este folosirea lor de către infractori pentru operaţiuni ilicit. Spălarea de bani a devenit acum la fel de simplă ca trimiterea unui SMS. De aceea, multe ţări sunt încă reticente şi precaute, nedorind să amplifice acest gen de criminalitate. O utilitate a fost găsită însă pentru combaterea corupţiei în rândul funcţionarilor. În Afganistan, poliţiştii îşi primesc salariile printr-o aplicaţie similară M-PESA, în timp ce în Tanzania, impozitele pot fi plătite cu ajutorul mobilului.
Orice s-ar spune, tehnologia reuşeşte să suplinească lipsuri cauzate de sărăcie, cum ar fi existenţa unor filiale bancare în ţări din Africa, iar beneficiile încep să apară.
Sursa: The Verge
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă