Fructele şi legumele au un gust mai bun atunci când sunt de sezon. Deşi se crede că în lunile de iarnă nimic nu este proaspăt, iată câteva fructe şi legume indicate pentru consum în această perioadă. Merele crescute în livadă se culeg toamna, iar apoi sunt depozitate la rece, ceea ce înseamnă că toată iarna ne putem bucura de gustul lor proaspăt, nealterat. Bananele au un gust mai bun pe măsură ce se coc. Deşi sunt bune de consum pe toată durata anului, sunt de sezon şi în februarie, tocmai pentru că sunt disponibile oricând. Sfecla roşie – este una din cele mai banale, dar şi cele mai sănătoase alimente din lume, care se consumă iarna în salate, la cuptor sau ca garnitură pentru carne. Varza de Bruxelles – aceste legume mici sunt în sezon, la un preţ foarte accesibil. Varza – să nu uităm nici de varza noastră, care este pe cât de ieftină, pe atât de sănătoasă. Ţelina – textura ei crocantă o face indispensabilă în salate de crudităţi, dar este perfectă pentru supele de iarnă. Ca şi merele, perele se consumă pe toată durata iernii. Fie simple, fie în reţete. Napul face parte din aceeaşi familie ca şi varza kale şi broccoli, despre care ştim deja că aduce numai beneficii pentru organism. Este bogat în potasiu, fibre, vitamina C şi antioxidanţi.