Rapperul american, Kanye West, revine pe scena premiilor Grammy. Interpretul va evolua în data de 8 februarie, la Staples Center din Los Angeles, unde vor fi împărţite cele mai valoroase distincţii din industria muzicală. Cea mai recentă prestaţie a artistului datează de acum şase ani. Kanye West, în vârstă de 37 de ani, a câştigat de 21 de ori premiile Grammy. El va susţine un recital solo, apoi împreună cu Paul McCartney şi Rihanna vor interpreta piesa „Four Five Seconds”, noua melodie a artistei din Barbados.
La cea de-a 57-a ediţie a premiilor Grammy şi-au anunţat prezenţa mai multe vedete, printre care Lady Gaga, Madonna, Eric Church, Sam Smith.