Apel din partea Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenţia că prin exprimarea unor opinii referitoare la proceduri judiciare aflate în curs de desfăşurare pot fi generate deformări ale percepţiei publice cu consecinţe grave asupra încrederii cetăţenilor în justiţie. Poziţia CSM vine în urma recentelor evoluţii ale discursului public în legătură cu activităţi judiciare. Consiliul face apel într-un comunicat către toate persoanele implicate sau vizate de activităţile judiciare, precum şi către instituţiile media şi reprezentanţii societăţii civile să gestioneze echilibrat şi raţional orice mesaj public.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie)