Preşedintele rus, Vladimir Putin, a început convorbirile cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi cu preşedintele Franţei, François Hollande. După cum a comunicat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov, „convorbirile se desfăşoară în formatul tête-á-tête, fără participarea membrilor delegaţiilor şi a vreunor experţi„. Discuţia are loc în Cabinetul reprezentantiv din Corpul 1 al Kremliului. După cum relatează Agenţia TASS, liderii europeni au venit la Moscova ca să discute problemele referitoare la reglementarea situaţiei în Ucraina. Potrivit agenţiei ruse, Hollande declarase că el şi cancelarul Merkel vor duce la Moscova nişte propuneri referitoare la reglementarea situaţiei în Ucraina. Potrivit agenţiei ruse de presă, deocamdată nu s-a comunicat nici o informaţie privind convorbirile. Iuri Uşakov, consilier al preşeditelui Rusiei, a arătat că Kremlinul nu cunoaşte detaliile iniţiativei germano-fraceze. El a reamintit doar faptul că în convorbirile telefonice şi mesajele lansate în ultima vreme, Putin a făcut de multe ori propuneri referitoare la reglementarea situaţiei. Uşakov a reamintit, între altele, de scrisoarea adresată de Putin lui Poroşenko pe 15 ianuarie, în care se propunea începerea neîntârziată a retragerii tehnicii grele. „Au fost şi alte propuneri. A fost formulată o variantă complexă, care cuprindea măsuri de perspetivă” – a arătat Uşakov.
TASS – 6 februarie