Parlamentul de la Kiev a adoptat, joi, o lege care interzice difuzarea filmelor despre militari şi structuri de forţă ruseşti, precum şi toate producţiile care glorifică Rusia. Potrivit autorilor acestei iniţiative legislative proiectul de lege interzice toate filmele realizate în Rusia după 1991 care „promovează armata rusă”, iar scopul adoptării acestui document este „introducerea unui mecanism juridic de protecţie a securităţii naţionale a Ucrainei în domeniul informaţional prin limitarea tuturor formelor de propagandă folosite de statul ocupant Federaţia Rusă”. De asemenea, legea interzice toate filmele produse în Rusia după 1 ianuarie 2014.
www.korrespondent.net – 6 februarie