Postul Radio China Internaţional s-a înfiinṭat în anii războiului, în 1941. 27 de ani mai târziu a lansat prima emisiune a redacṭiei de limbă română, proaspăt apărută. A fost inclus în program mesajul premierului Chu Enlai, transmis de la o ceremonie oficială organizată de ambasada României la Beijing. Începând de atunci, jurnaliṣtii români care au lucrat la Radio China au fost de ordinul zecilor. Printre aceṣtia s-a aflat în perioada 1987-1988 doamna Coralia Meteleanu, crainic de prim rang la Radiodifuziunea Română. Soṭul ei, Stoica Meteleanu, om de televiziune, era încântat de această ṭară pe care a vizitat-o de câteva ori. Ajungând să lucreze acolo, Coralia Meteleanu i-a împărtăṣit pasiunea pentru oamenii ṣi civilizaṭia chineză milenară. Activitatea de un an desfăṣurată la Radio China Internaṭional avea să fie pentru doamna Meteleanu o experienṭă extraordinară. Reiese acest lucru ṣi din interviul pe care l-a acordat redactorului Octavian Silivestru, în 1999, pentru Arhiva de istorie orală.
Chinezii emit în limba română
„După aproape 30 de ani de meserie, în februarie 1987, am fost trimisă ca „expertă„ – aşa numeau chinezii – la Radio Beijing, în redacţia emisiunilor în limba română. Vreau să spun că anul trecut, tot în august, s-au împlinit 30 de ani, deci acum s-au împlinit deja 31, de când chinezii emit în limba română, au emisiune cotidiană în limba română. Am plecat acolo cu mari emoţii, eram a şasea româncă şi atunci am avut multe emoţii. Plecam în Extremul Orient despre care încercasem să mă informez, dar la faţa locului am realizat că nu prea mi-a folosit informarea. Aşa cum vă spuneam, am avut emoţii. Colegii mei m-au primit bine. Era redactor şef domnul Li Jiayu, un foarte bun românolog care a tradus în limba chineză Sadoveanu, Eminescu, Marin Preda, deci o persoană care ştia foarte bine limba română şi o persoană foarte competentă şi cu experienţă de ziarist. […] Trebuie să ştiţi că acel celebru zâmbet oriental este pur şi simplu de complezenţă, pentru că acel zâmbet pentru mine a durat trei zile, cât am fost considerată musafir. În momentul când am intrat în redacţie şi am început să lucrez, zâmbetul s-a terminat…”
Rubrica de bază… erau ṣtirile
„Misiunea mea era următoarea: să încerc să îmbogăţesc schema emisiunii în limba română, deci să încerc să aduc o rubrică în plus, să corectez şi să stilizez textele scrise de chinezii de acolo. Evident toţi ştiau limba română, unii mai mult, alţii mai puţin. Şi să-i învăţ să citească corect româneşte şi, implicit, să-i învăţ să citească la microfon – asta este o meserie în sine, tehnica vorbirii la microfon. Rubrica de bază, ca în orice emisiune pentru străinătate, erau ştirile. Buletinul de ştiri cuprindea, în mod normal, în primul rând ştiri politice şi ştiri economice, actualitate, dar cu predilecţie ştiri politice în care era prezentată politica din acea vreme a Chinei, când deja Deng Xiaoping începuse această politică de deschidere spre exterior şi se lansase acel celebru slogan O ţară, două sisteme.
După buletinul de ştiri emisiunea cuprindea o actualitate, am găsit-o, economică, o rubrică realizată, „implementată„ atunci, ca să fiu modernă în exprimare, de fostul meu coleg Liviu Corbea, în care erau prezentate diverse aspecte economice şi, vă asigur, în China chiar ai ce să prezinţi! Nu, nu se ducea lipsă de ştiri. După aceea, aveau tot felul de emisiuni de prezentare a Chinei, ceea ce iarăşi mi se pare un lucru normal la un post care doreşte să-şi câştige nişte ascultători atât de îndepărtaţi în spaţiu şi în timp. Emisiuni de turism, emisiuni culturale în care îşi prezentau străvechea lor cultură.”
Îşi prezintă extraordinar frumuseţile naturale şi diversitatea naturii lor!
„Vreau să vă spun că ceea ce m-a impresionat în mod cu totul special este modalitatea în care aceşti oameni îşi prezintă ţara sub diverse aspecte, fie el cultural, fie politic, fie al turismului. Niciodată un chinez n-o să clameze: „Eu îmi iubesc ţara, eu sunt patriot!„, nu. Există o anume subtilitate a modalităţii de a-ţi exprima iubirea faţă de patria şi poporul tău. Întotdeauna spun, îşi prezintă extraordinar frumuseţile naturale şi diversitatea naturii lor. […] Îşi iubesc extraordinar, iubesc pământul în sensul strict, stricto senso cum vă spun, ei spun cu foarte multă mândrie: „Suntem cel mai numeros popor de pe glob!„[…] Erau cel puţin în fiecare emisiune două rubrici în care ori prezentau o mare personalitate culturală din antichitatea lor sau din timpurile mai apropiate, iar într-o altă rubrică era prezentată una dintre frumuseţile Chinei. […] Eu, când m-am dus acolo, am simţit nevoia, pentru că începuse această politică de deschidere, mi s-a părut că lipseşte o agendă culturală, ei având foarte mulţi tineri extrem de talentaţi care, şi ei, încep acum să acceadă la cultura clasică şi modernă europeană. De pildă, eu în ‘87 – ‘88 am ascultat la televiziunea din Beijing integrala simfoniilor lui Beethoven, pentru că era an omagial Beethoven în ‘87. […]
Referitor la programele politice, ce surse de informare aveau?
Cu certitudine agenţia lor Xinhua şi după aceea i-am avut mereu în mână – deşi eu nu ştiu… [ṣtiu] foarte puţină engleză, dar a fost de folos fiindcă în ştiri se foloseşte limba cea mai uzuală – [cu] Reuters, primeam [ṣtiri] Reuters în redacţie. Dar ei foloseau Reuters-ul, cum să vă spun, ca să-şi confirme nişte ştiri care ar fi fost în legătură cu China. De bază rămânea agenţia lor Xinhua, mă refer la politic cu predilecţie.
Pentru celelalte emisiuni economice, de turism, existau reporteri care se duceau pe teren şi făceau reportaje?
Nu, asta se întâmpla extrem de rar. Ei ne-au prezentat şi prezintă şi acum cu predilecţie cultura lor începută din antichitate, scrierea lor care are 6000 de ani, începută pe oase de animale, pe carapace de broască ţestoasă, marii lor învăţaţi, Lao Zi, de exemplu. Şi uneori ca să-i prezinte mai bine opera şi în dorinţa de a-i face pe ascultătorii români să înţeleagă cât mai bine filosofia respectivului om de cultură, se fac în două emisiuni.
Îşi prezintă literatura, îşi prezintă acea minunată medicină tradiţională chinezească [ṣi] nu este vorba numai despre acupunctură şi presopunctură, este vorba despre faptul că în orice oraş, la marile farmacii din centru vei găsi două secţii, medicamente tradiţionale şi medicamente, cum le spun ei, occidentale, care sunt aceste medicamente de sinteză chimică. La [cele] tradiţionale o să-ţi dea plăntuţele, tot felul de organe de animăluţe uscate, de pildă ei au nişte medicamente foarte bune cu ou de găină neagră sau cu pipote de pui, nişte medicamente pentru digestie. Şi vreau să vă spun că acelea sunt pregătite în faţa pacientului.”
Am fost obligată pentru prima dată în viaţa mea să fac nişte versuri
„Sigur că toate aceste texte [de emisiuni] treceau şi prin mâna mea ca să le corectez, ca să le stilizez. Şi vreau să vă spun că din acest punct de vedere, cu mâna pe inimă şi cu toată sinceritatea, vă mărturisesc, ei au declarat, colegii mei de la Beijing, că i-am învăţat foarte multe lucruri. Eu vă declar cu toată sinceritatea că şi eu am învăţat imens de multe lucruri de la ei, este un adevăr total. […]
Trebuie să spun lucrul ăsta, domnule Silivestru: în concepţia chineză, în tradiţia chineză, un intelectual, un deţinător de licenţă trebuie să ştie măcar puţin să facă versuri şi să ştie şi puţină caligrafie. Şi vreau să vă spun că am fost pusă în situaţia… au dorit să facă de 1 Mai – deci eu eram sosită în 20 februarie ’87 -, pentru 1 Mai ‘87 ei au dorit un spectacol care se numea Prietenie, realizat de experţii străini de la radio Beijing. Şi mi-au spus: „Ai să cânţi…„ Şi am spus: „Nu, nu pot, am 50 de ani, nu pot să-mi permit să fac aşa ceva. În cel mai rău caz pot să spun câteva versuri, nu ştiu, din Eminescu, aşa…„ ṣi nu au fost de acord. Şi atunci am fost obligată pentru prima dată în viaţa mea să fac nişte versuri. Gândiţi-vă că eram în ‘87, trebuia să vorbesc despre prietenia româno-chineză, nu îmi plăcea, pentru că eu am citit imens [la microfon] despre Ceauşescu. Eram un crainic foarte bun, scuzaţi-mi lipsa de modestie. Şi fiindcă se ajunsese cu textele la ultima expresie a osanalelor, […] erau căutaţi oamenii care [să citească bine], cel puţin să ridici textul acela prin lectură… Şi-atunci am făcut această poezie. Spectacolul a fost filmat, a fost transmis de trei ori pe postul naţional de televiziune al Chinei şi, ca recompensă, am primit o raţă beijingeză pe care am împărţit-o cu colegii mei de la ambasadă şi caseta cu înregistrarea spectacolului, pe care o am şi acuma.”
