Preşedintele Bulgariei: „Statele din Balcanii de Vest trebuie impulsionate în procesul de integrare în UE”

„Bulgaria se află în grupul celor mai proeuropene state din Europa. Acest lucru se datorează şi societăţii civile active”, a declarat preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, în cadrul întâlnirii sale, de la Munchen, cu ministrul pentru integrare europeană şi relaţii internaţionale, al Bavariei, dr. Beate Merk. Cei doi au discutat în cadrul celei de-a 51-a conferinţe de la Munchen pe teme de securitate. Şeful statului bulgar a precizat că în ciuda situaţiei politice instabile din ultimii doi ani, Bulgaria are şansa de a realiza reforme importante, întârziate pentru o lungă perioadă de timp, în sistemul judiciar, administraţie, sectorul „Securitate”, sănătate, educaţie. Preşedintele Plevneliev şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de Bavaria, Bulgariei, în special în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Şeful statului bulgar a subliniat că ţara sa îndeplineşte în totalitate criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi, în ciuda dificultăţilor iniţiale, face faţă cu succes provocărilor generate de creşterea presiunii exercitate de migraţie la frontierele externe ale UE.

www.focus-news.net – 7 februarie