Conform şefului grupului parlamentar al social-democraţilor ungari din Parlamentul European, Gianni Pittella, Ungaria este o naţiune mare, valoroasă, care nu merită să fie în criză morală şi socială. În cadrul şedinţei de sâmbătă a prezidiului Partidului Socialist Ungar (PSU) şi la conferinţa de presă ulterioară, Gianni Pittella a precizat că la baza crizei stă guvernarea defectuoasă din ultimii ani. Potrivit afirmaţiei sale, ar fi infantil să se creadă că la baza crizei s-ar afla UE. În legătură cu scopul vizitei sale de două zile, Pittella a precizat că ar dori să sprijine lupta PSU şi a tuturor mişcărilor de opoziţie împotriva regimului Orbán, precum şi să participe la campania electorală a candidatului din Veszprém susţinut de PSU. József Tóbiás, preşedintele şi şeful grupului parlamentar al PSU, a numit drept exemplar faptul că liderii europeni de stânga susţin un candidat civil, independent.
MTI – 7 februarie