Politica generală a guvernului elen

Premierul grec, Alexis Tsipras, va prezenta, după-amiază, în faţa Parlamentului de la Atena, politica generală a guvernului pe care îl conduce. Discursul său este foarte aşteptat nu numai de greci, ci şi de partenerii europeni, înaintea discuţiilor cruciale, prevăzute săptămâna viitoare, la Bruxelles, pe tema datoriei externe a Greciei şi a formei în care ar putea eventual continua ajutorul internaţional pentru această ţară. Atena cere relaxarea programelor de austeritatere impuse în schimbul finanţării internaţionale primite în anii de criză. Mai mult, guvernul stângii radicale, instalat la putere după alegerile de la sfârşitul lunii trecute, vrea să renegocieze, cu FMI şi cu Uniunea Europeană, returnarea împrumuturilor în funcţie de performanţele economice ale ţării.
Datoria Greciei a ajuns la 320 de miliarde de euro – adică 175% din produsul său intern brut – o mare parte din această sumă fiind datorată Germaniei şi Franţei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 februarie)