Săptămâna viitoare, la Chişinău vor continua negocierile pentru formarea noului guvern. Premierul desemnat, Iurie Leancă, membru al Partidului Liberal Democrat este susţinut şi de Partidul Democrat, dar ambele formaţiuni asigură doar 42 de voturi. Pentru confirmare sunt necesare 51.
Reporter: Victor Pogor – Iurie Leancă a avut, deocamdată, doar o întrevedere cu deputaţii liberali care încă nu au luat o decizie în privinţa susţinerii guvernului. După discuţie, atât liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, cât şi Iurie Leancă s-au pronunţat în favoarea reluării negocierilor dintre cele trei partide pro-europene PLDM, PD şi PL pentru formarea unei coaliţii majoritare care să susţină guvernul. Mihai Ghimpu a sugerat că în alte condiţii formaţiunea sa nu va susţine guvernul. Analiştii politici dau însă puţine şanse acestui scenariu.
Corneliu /Ciura/, expert: Eu cred că şansele sunt destul de mici de a crea o coaliţie acceptabilă pentru ca domnul Leancă să fie votat în funcţia de premier. Nu putem exclude în totalitate şansele domnului Leancă, dar ele sunt foarte mici.
Reporter: Iurie Leancă urmează să se întâlnească luni şi cu deputaţii comunişti, dar liderul formaţiunii Vladimir Voronin a declarat anterior că nu va susţine guvernul Leancă, lăsând să se înţeleagă că ar putea vota un executiv condus de un premier apolitic, eventual provenit din mediul de afaceri. Între timp, în presă au apărut şi numele potenţialilor membri ai viitorului guvern din care reiese că practic jumătate dintre actualii miniştri îşi vor păstra fotoliile. În acest timp au apărut informaţii precum că unii candidaţi propuşi ar fi refuzat oferta, ceea ce în opinia experţilor ar demonstra faptul că şansele guvernului Leancă sunt destul de mici, mai ales dacă nu se va ajunge la un numitor comun cu liberalii. Iurie Leancă a declarat că şedinţa parlamentului privind învestirea guvernului va avea loc marţi. Dacă guvernul nu va fi votat, parlamentul mai are la dispoziţie 45 de zile ca să voteze guvernul, în caz contrar va fi dizolvat.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 februarie