Parlamentul de la Atena va dezbate, în această dimineaţă, politica generală a noului guvern, prezentată ieri de premierul Alexis Tsipras. Un vot de încredere este aşteptat mâine. Tsipras a dat asigurări că executivul îşi va respecta toate promisiunile electorale şi a cerut din nou liderilor europeni să renunţe la monitorizări şi programele de austeritate. În paralel, premierul a anunţat planuri anticorupţie şi de redresare economică. Miercuri, Grecia va avea discuţii intense pe tema uriaşei sale datorii în cadrul Eurogrupului, în prezenţa şefilor FMI şi Băncii Centrale Europene, iar joi, la Consiliul European.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie