La Teatrul Act, virtuozitatea improvizării e predilectă în jazz. Dintr-o aventură gândită între prieteni, „Stagiunea de jazz” de aici, organizată, la iniţiativa bateristului Vlad Popescu, de Radio România Cultural şi Orchestrele şi Corurile Radio, a devenit un eveniment model al ambianţei de calitate ce promovează diversitatea generoasă a jazzului.
Primul concert din 2015 al stagiunii de la Teatrul Act, va avea loc miercuri, 11 februarie, de la ora 19,00, în spaţiul deja familiar improvizaţiei continue de pe Calea Victoriei nr.126.
Multă muzică bună şi, mai ales live, cu o chitară, un contrabas şi o baterie într-un „jazz live session” deosebit.
Doi dintre membrii permanenţi ai stagiunii, Vlad Popescu – baterie şi Adrian Mircea Flautistu – contrabas, îl invită pe chitaristul Alex Man pentru o seară „You and the night and the music”. Este un standard scris de Arthur Schwart, ales intenţionat de protagonişti pentru a anticipa ziua îndrăgostiţilor din 14 februarie. O seară „Valentine’s Jazzy” cu sensibilitate nuanţată şi eclectică, ce face să amintească publicului unele dintre cele mai frumoase „love – themes” ale muzicii de gen.
Multe dintre poveştile despre iubire s-au scris pe muzică de jazz, altele au fost transpuse în versiuni celebre, cu ecouri puternice în timp. De la Cole Porter la Richard Rodgers, de la Jerome Kern la Victor Young, de la Eden Ahbez la Bronislaw Kaper, leitmotivul iubirii e în continuă evoluţie în abordarea muzicală a serii, nu rămâne pe loc şi nici nu riscă să cadă în sentimentalism nostalgic.
(RADOR – 9 februarie)