Regimul autoritar al lui Carol al II-lea
Mi-a rămas o singură soluṭie constituṭională, aceea de a face apel Naṭional-Creṣtinilor lui Goga ṣi Cuza. Este desigur o soluṭie proastă, dar totuṣi cea mai puṭin. Sunt perfect conṣtient că o guvernare cu aceste elemente, destul de hotărât antisemite, nu va putea fi una de lungă durată ṣi că după aceea voi fi liber să pot lua alte măsuri mai forte, măsuri cari să descătuṣească atât Ţara cât ṣi pe mine de tirania, adesea atât de nepatriotică, a meschinelor interese de partid, scria regele României în jurnalul său publicat cu titlul Între datorie ṣi pasiune. Însemnări zilnice, la fila din 31 decembrie 1937.
Într-adevăr, guvernul Goga-Cuza a avut o viaṭă scurtă, de 44 de zile. Apoi, la 10 februarie 1938, Carol s-a transformat din monarh constituṭional în rege dictator. A instalat guvernul patriarhului Miron Cristea. Şi-a legiferat regimul autoritar, zece zile mai târziu, printr-o nouă constituṭie care interzicea propovăduirea prin viu grai sau în scris a schimbării formei de guvernământ; introducea pedeapsa cu moartea ṣi pe timp de pace; punea capăt separarării puterilor în stat. Regele ṣi-a atribuit puterea executivă ṣi legislativă, lipsind Senatul ṣi Adunarea Deputaṭilor de atribuṭii semnificative – ele se întruneau numai din iniṭiativa suveranului. Noua constituṭie marca în acest fel sfârṣitul regimului parlamentar ṣi instaurarea autorităṭii regelui. Etapa ultimă, desăvârṣirea acestui proces, era dizolvarea partidelor politice, lucru realizat la 31 martie 1938 printr-un decret care preciza la articolul 1: „toate asociaţiunile, grupările sau partidele actualmente în fiinţă şi care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau realizării lor, sunt şi rămân dizolvate”.
Există păstrate în Arhiva de istorie orală opiniile unor contemporani ai acestor evenimente. Din medii sociale ṣi politice diferite, părerile lor sunt, desigur, diferite: Gabriel Ţepelea, filolog, membru al Partidului Naṭional Ţărănesc; Emil Wagner, artist ceramist, de asemenea ṭărănist; Constantin Vasiliu Răṣcanu, general, comunist, ministru de Război în guvernul dr. Petru Groza. Interviurile au fost realizate în 1999, 2000 ṣi 1975 de Mariana Conovici ṣi Silvia Iliescu, realizatori la S.R.R. ṣi Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul de Istorie a Bucureṣtiului.
Gabriel Ţepelea: „ Este vorba de o poziţie în interesul naţiunii”
„Am luat parte la o întrunire care a avut loc la Vinţi. De ce la Vinţi, fiindcă Iuliu Maniu, după ce Partidul Naţional Român a abandonat tactica pasivităţii […], Maniu a ajuns şi el în Parlament, ca deputat de Vinţi. Şi acolo a candidat în continuare, până când a ajuns prim ministru şi când trebuia să reprezinte capitala, pentru că aşa o cereau regulile naţionale. […] Şi deci am mers acolo pentru că… practic se zvonea, se ştia într-un fel în cercurile noastre, că Maniu va face acolo o declaraţie extraordinară. Începuse Carol al II-lea să domnească autoritar, să-şi manifeste propensiunea sa spre dictatură, să nu mai ţină seama de regulile democratice, să fie supus mai mult presiunilor celor din jur, adică ale camarilei, să-şi neglijeze familia, adică pe Regina Mamă, mama lui Mihai I, soţia lui şi să fie cunoscut ca iubit al doamnei Lupescu ; deci se ştiau toate acestea şi se anunţa că Iuliu Maniu va lua o atitudine fermă în problema monarhiei, în problema democraţiei, în problema constituţionalităţii.
La această adunare am fost prezent şi am admirat – aşa cum am relatat într-una din însemnările mele – am admirat fermitatea, dar şi politeţea aulică a personajului. El vorbea despre Majestatea Sa care trebuie să reintre pe linia regulilor constituţionale, să întrerupă orice legătură cu doamna Lupescu, şi nu [era] ceva pe linia – pe care o practică, din păcate, unele ziare şi astăzi şi o practicau şi atunci – unor cuvinte tari, cuvinte-măciucă, cuvinte insultătoare la adresa celor două personaje! Toate acestea spuse pe un ton care arăta convingerea intimă că nu este vorba de o intrigă, că nu este vorba de o ranchiună, că nu este vorba de o poziţie personală, este vorba de o poziţie în interesul naţiunii. Că, din moment ce regele care, potrivit Constituţiei trebuia să domnească dar nu să guverneze, începea să guverneze, se puteau întrevedea zonele nenorocirilor viitoare, care din păcate au venit. Ele au dus în cele din urmă la acel guvern al Frontului Renaşterii Naţionale, peste nu mai mult de doi ani, în 1938, parodia îmbrăcării în uniforme – parcă-l văd şi astăzi şi pe Iorga, cu barba lui de patriarh, îmbrăcat în uniformă albastră, în chip de consilier regal, de membru al Frontului Renaşterii! – adică o serie de oameni de dimensiuni imense din punct de vedere cultural, au dovedit că din punct de vedere politic nu ştiau să spună un veto ambiţiilor – în cazul de faţă ale regelui – şi ambiţiilor personale ṣi au marşat!
Această marşare a dus la imitarea dictaturilor sau nu a dictaturilor, imitarea procedeelor practicate de dictatori, adică desfiinţarea partidelor politice, abolirea democraţiei, la un moment dat un început de cochetare cu sistemul hitlerist şi de neglijare a alianţelor tradiţionale, încât, pe rând, România s-a găsit izolată şi când au venit marile lovituri ale istoriei, România a fost absolut singură!”
Emil Wagner: „Fă niţel mai aspru şi termini cu ei…”
„Vă mai amintiţi de perioada în care regele Carol a instituit un regim autoritar în 1938 şi au fost desfiinţate partidele?
Da… De fapt nu era el vinovat, erau tot politicienii vinovaţi, că au început să se râcâie prea tare între ei, între partide… Şi atunci, ca să pună stavilă la chestiunea asta, a făcut… nu pot să spun că „dictatură„, dar un fel de dictatură [tot] a făcut… Şi le-a astâmpărat!… Aia a fost necesară atuncea, să ştiţi! […]
Partidul Ţărănesc nu era nici cu Carol, nici contra lui Carol, nici pentru Carol nu era, el era neutru. Dar liberalii l-au sancţionat pe Carol. Atunci erau liberalii, erau legionarii, erau cuziştii, erau multe partide… ṣi nu se înţelegeau, între partide a început să fie scandal şi-atuncea Carol – l-a învăţat Auschnitt, ăla a fost deştept, prietenul lui – şi i-a spus: „Fă niţel mai aspru şi termini cu ei…„ Şi-aşa a fost!”
Constantin Vasiliu Răṣcanu: „Dictatura regală… era singurul for politic legal”
„Partidul Comunist, aripa de stânga socialistă, ia fiinţă legal la 8 mai 1921 şi trece printr-o serie de evenimente; el a fost continuu interzis. În anul 1938, prin statutul regal, activitatea partidelor a fost interzisă, creându-se un singur partid, Frontul Renaşterii Naţionale. În acest Front s-au încadrat o serie de personalităţi burgheze […] şi chiar din Partidul Socialist, din care numai o bună parte nu a fost încadrată. Dictatura regală, investită în aparenţă cu consensul ţării, era singurul for politic legal din ţară. Situaţia politică internaţională, orientarea politică externă greşită, crizele provocate de cedările succesive de teritorii au împins echipa politică în frunte cu regele Carol al II-lea spre criză…”
