În cazul în care SUA va furniza armament Ucrainei, Rusia va acţiona pe cale diplomatică, a declarat Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Naţional de Securitate. Rusia nu va întreprinde nici un fel de acţiuni şi va continua să acţioneze pe canalele diplomatice, a mai declarat Patruşev. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că în cazul în care va fi furnizat armament Kievului, aceasta va duce doar la o destabilizare a situaţiei din Ucraina. „Federaţia Rusă este o ţară care este interesată cu adevărat în reglementarea acestei crize, iar restul planurilor, cum ar fi înăsprirea regimului sancţiunilor, izolarea, livrarea de armament şi altele, toate reprezintă nişte paşi care, din păcate, sunt îndreptaţi spre destabilizarea situaţiei din Ucraina„, a mai declarat Patruşev.
www.rosbalt.ru – 10 februarie