Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore

Fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi prezentată, astăzi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA, Elena Udrea a fost reţinută în dosarul Microsoft pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: trafic de influenţă prin fapte în legătură cu încheierea şi derularea contractului-cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, trafic de influenţă prin fapte în legătură cu derularea contractului e-România, trafic de influenţă prin fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro şi spălare de bani.
Avocatul Elenei Udrea: „Există două seturi de infracţiuni, un set de infracţiuni pentru care deja există măsura controlului judiciar, al doilea set de infracţiuni pentru care s-a dispus măsura reţinerii. Mai multe detalii o să vă dea cei de la DNA. Important este că aztăzi, repet, o infracţiune de spălare de bani a picat, sigur, pentru celelalte infracţiuni ne vedem în instanţă”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 februarie)