La Minsk, liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei au început negocierile menite să soluţioneze criza din Ucraina. Preşedintele Poroşenko a declarat că obţinerea unui acord de încetare a focului este esenţială pentru a preveni înrăutăţirea situaţiei. Preşedintele ucrainean consideră că încetarea luptelor este vitală pentru redobândirea controlului asupra graniţei estice cu Rusia, de către Kiev. Astfel, se va încheia fluxul de arme şi luptători către Doneţk şi Luhansk. Moscova însă respinge acuzaţiile privind prezenţa trupelor sale în Ucraina şi solicită Kievului să îşi retragă forţele din regiunile aflate sub controlul rebelilor, permiţând astfel acestor zone să aibă autonomie deplină. Rebelii susţin că doresc independenţă şi au declarat că nu vor renunţa la arme.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 februarie