O barjă încărcată cu aproximativ 900 tone de îngrăşământ utilizat în agricultură s-a scufundat, astăzi, în apropierea portului Moldova Veche. Potrivit autorităţilor, din datele disponibile până în prezent, încărcătura barjei este ambalată integral în saci cu folie dublă de polietilenă, insolubili în apă, iar posibilele efecte asupra ecosistemului fluviului Dunărea sau asupra calităţii apei sunt reduse. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dispus monitorizarea permanentă a calităţii apelor pe mai multe secţiuni. În cadrul Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă s-a dispus informarea preventivă a statelor riverane Dunării, situate în aval de locul producerii incidentului, în baza Convenţiei internaţionale pentru protecţia fluviului.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 februarie