SUA şi Europa au tot mai multe abordări divergente cu privire la soluţionarea crizei din Ucraina, afirmă Konstantin Kosacev

SUA şi Europa au tot mai multe abordări divergente cu privire la soluţionarea crizei din Ucraina, le-a declarat jurnaliştilor şeful Comitetului pentru afaceri externe din cadrul Consiliului Federaţiei, Konstantin Kosacev, după întâlnirea cu ambasadorul plenipotenţiar al Germaniei în Federaţia Rusă, Rüdiger von Fritsch. Potrivit lui Kosacev, atât preşedintele SUA, Barack Obama, cât şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, afişează unitate peste tot, însă „această unitate a început să se limiteze tot mai mult la vorbe, declaraţii şi nu se concretizează în proiecte comune”. În opinia lui Kosacev, SUA şi Europa „îşi menţin unitatea referitoare la aprecierile asupra situaţiei din Ucraina, însă mai departe punctele lor de vedere se deosebesc, în ceea ce priveşte soluţionarea crizei din Ucraina”. „Americanii, evident, se pronunţă pentru soluţionarea situaţiei pe calea forţei, iar europenii doresc tot mai mult o soluţionare politică”, a constatat parlamentarul rus. Konstantin Kosacev este convins că, în viitor, poziţiile SUA şi UE se vor deosebi şi mai mult dacă americanii nu vor înceta să se folosească de această situaţie pentru izolarea şi slăbirea Rusiei.

(www.itar-tass.com – 10 februarie)