Peste 200 de migranţi sunt daţi dispăruţi după ce două ambarcaţiuni cu motor pe care se aflau s-au scufundat în Marea Mediterană, a anunţat Agenţia ONU pentru Refugiaţi. Carlotta Sami, reprezentantul organizaţiei în Italia, a declarat pe o reţea de socializare că „nouă persoane au fost salvate după patru zile petrecute pe mare, însă celelalte 203 persoane au fost înghiţite de valuri”, calificând situaţia drept „o tragedie groaznică”. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a anunţat că cele două ambarcaţiuni au părăsit coastele libiene în cursul zilei de sâmbătă. Cei nouă supravieţuitori sunt vorbitori de limbă franceză şi se presupune că vin din Africa de Vest. Guvernul italian a lansat o operaţiune de salvare şi căutare numită „Mare Nostrum”, care are misiunea de a patrula apele coastei libiene pentru a depista eventuale vase cu migranţi care se pot afla în dificultate, pe fondul recentei tragedii petrecute în largul coastelor insulei Lampedusa.
www.bbc.co.uk – 11 februarie