„Bulgaria şi România îşi respectă obligaţiile pentru a proteja frontierele şi securitatea Europei, însă în ciuda îndeplinirii cerinţelor de aderare, continuă să rămână în afara Spaţiului Schengen”, a declarat europarlamentarul bulgar Filiz Hiusmenova, în cadrul sesiunii Parlamentului European de la Strasbourg. În declaraţia sa, europarlamentarul bulgar a dezvoltat ideea aprofundării cooperării pentru o mai bună protecţie a frontierelor Uniunii Europene. Potrivit acesteia, obligaţiile îndeplinite de Bulgaria şi România corespund drepturilor acestor două ţări, iar responsabilitatea pe care o au este în strânsă legătură cu solidaritatea. De aceea, nu se justifică faptul că cele două state nu se află încă în Schengen. Hiusmenova a enumerat o serie de instrumente pentru protecţia frontierelor – Sistemul de Informaţii Schengen a doua generaţie (Schengen II), Sistemul de informaţii privind vizele (VIS), Programul EUROSUR, precum şi proiectul-pilot „Frontiere inteligente”. Deputatul european a menţionat că este mai eficient ca sub conducerea FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) să fie implementată obligativitatea schimbului de date colectate între autorităţile de aplicare a legii din statele membre, precum şi între acestea, Frontex şi Europol.
(www.focus-news.net – 12 februarie)