La şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, care a avut loc miercuri după-amiază, a izbucnit o dispută vehementă pe tema panourilor bilingve de inscripţionare a denumirii oraşului, au informat portalurile de ştiri clujene. Potrivit portalului actualdecluj.ro, subiectul a fost abordat de primarul Emil Boc. „Ne-au intentat proces, iar noi ne-am apărat”, astfel a explicat primarul faptul că Primăria a contestat hotărârea pronunţată de tribunal cu privire la amplasarea panourilor la inrarea oraşului, inscripţionate în limbile română şi maghiară. În urma recursului, instanţa a anulat hotărârea pe fond, pe motivul că organizaţia din Olanda, care a intentat procesul nu poate avea calitate procesuală în cazul maghiarilor din Cluj-Napoca. Consilierul local Botond Csoma, care a prezidat şedinţa, a declarat: „Până când Primăria se judecă sub semnătura primarului pentru a nu fi amplasate panourile bilingve, mult amintitul multiculturalism este doar un text gol”. Uniunea Democrată Maghiară din România a considerat că panourile trebuie să fie inscripţionate pe lângă limba maghiară şi în limba germană, a mai menţionat Botond Csoma. Nervii au scăpat de sub control în momentul în care membrii grupului de iniţiativă Mausai-Musaly a dat citire în limba română şi maghiară a proclamaţiei lor, date publicităţii luni, şi în care au pus în vedere că vor intenta o mie de procese împotriva Primăriei Cluj-Napoca în chestiunea privind panourile bilingve şi au precizat că vor informa, prin scrisori, toate oraşele înfrăţite cu Cluj-Napoca despre faptul că Primăria doar vorbeşte despre multiculturalism, deoarece în practică adoptă o poziţie contrară. Mai mulţi consilieri locali români i-au acuzat pe membrii grupului de iniţiativă de provocare de tensiuni. „Dacă veţi intenta o mie de procese, vă veţi confrunta cu o opoziţie şi mai mare”, a spus către tineri liderul grupului de consilieri ai Partidului Social Democrat (PSD), Claudiu Anastase. La rândul său, şi reprezentantul Partidului Naţional Liberal (PNL), Doru Stoica, a criticat poziţia adoptată de acest grup. Viceprimarul Anna Horváth a spus că punerea la punct a acestui ONG reprezintă o jignire. Politicianul UDMR a subliniat că, dacă mijloacele politice nu şi-au atins scopul, atunci este legal ca această organizaţie a societăţii civile să se mobilizeze, iar dacă nici mişcările civice nu aduc rezultate, urmează nesupunerea civică. Primarul Emil Boc a solicitat membrilor Consiliului Local să se ocupe de chestiuni care contribuie la unirea comunităţilor române şi maghiare. Politicienii nu au voie să instige, ci trebuie să reprezinte respectul şi toleranţa, a precizat Emil Boc. Grupul de iniţiativă Musai-Musaly i-a chemat pe simpatizanţii, printr-o pagină de socializare, pentru joi după-amiază la o adunare fulger pentru tăierea unei panglici, în Piaţa centrală din Cluj-Napoca. Potrivit anunţului, panglica de 410 metri de lungime va fi întinsă de participanţi şi tăiată în lungime.
MTI – 12 februarie