Percheziţii pe raza judeţelor Constanţa, Prahova, Ilfov şi a municipiului Bucureşti

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov fac 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa, Prahova, Ilfov şi a municipiului Bucureşti. Sunt vizate 9 societăţi comerciale şi locuinţele a şapte persoane bănuite de evaziune fiscală. Potrivit Poliţiei Ilfov, în perioada ianuarie – septembrie 2014, un mare distribuitor de  pe piaţa autohtonă a achiziţionat din spaţiul intracomunitar, prin intermediul unor firme-fantomă, legume şi fructe pe care le valorifica ulterior, fără a înregistra şi declara operaţiunile reale efecutate, sustrăgându-se în acest mod de la plata taxelor aferente. Prejudiciul este de peste 1,3 milioane de euro. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, ne-a transmis reporterul nostru Daniela Mănuţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie)