Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu pledează pentru o lege a insolvenţei persoanelor fizice

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu, pledează pentru o lege a insolvenţei persoanelor fizice, bazată pe negocierea dintre debitor şi creditor. Discuţiile dintre cele două două părţi ar trebui să se desfăşoare în afara instanţelor de judecată, unde procesele pot fi lente şi costisitoare, mai consideră Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu: Am primit un punct de vedere din Partea Consiliului Superior al Magistraturii, la dezbaterile care s-au purtat la Parlament, care este de domeniul bunului simţ: nu ne trimiteţi un milion de dosare în instanţe că nu are cine le judeca. Viziunea noastră la Banca Naţională este că o asemenea legislaţie trebuie să încerce să aducă în fază de negociere, de scheme de restructurare a datoriei în afara instanţei de judecată. Orice putem face în afara acestor instanţe uşurează viaţa puterii judecătoreşti şi uşurează viaţa debitorilor şi creditorilor.

Oportunitatea adoptării legii insolvenţei persoanelor fizice este din nou de actualitate, după declanşarea crizei francului elveţian. Experţii instituţiilor financiare internaţionale care şi-au încheiat recent vizita la Bucureşti în cadrul misiunii de evaluare a acordului s-au declarat îngrijoraţi, într-o scrisoare trimisă autorităţilor române, asupra aprobării unui astfel de act normativ fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea asociaţiilor implicate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie