Vineri 13 februarie începe, în Brazilia, Carnavalul de la Rio de Janeiro, cel mai mare carnaval de pe mapamond, o sărbătoare care a arătat, în ultimii ani, că (aproape) totul este permis. Momentul de start al petrecerilor este dat de primarul oraşului care predă simbolic cheile oraşului regelui Momo, simbol al tuturor exceselor, a cărui domnie va dura cinci zile. Momo este însoţit de regină şi de două prinţese – care sunt alese în funcţie de frumuseţe, abilităţi sociale, isteţime, cunoştinţe de samba şi, nu în ultimul rând, după cum îşi exprimă şi trăiesc “spiritul carnavalului” – şi îi îndeamnă pe localnici şi mai ales pe vizitatori să se distreze fără nicio reţinere. Momentele de vârf ale carnavalului sunt cele de duminică şi luni noapte, atunci când pe Sambodrom vor defila mai întâi reprezentanţii celor 12 şcoli de samba înscrise în competiţie, apoi a doua zi cele şase şcoli finaliste concurează pentru premiul carnavalului. Însă atracţia reală o reprezintă defilarea grupărilor carnavaleşti de cartier – „blocos” – considerate ca fiind „carnavalul autentic”, întrucât sunt deschise participării tuturor.
La 1 ianurie 1502, exploratorii portughezi au navigat către Gunabara Bay şi au denumit locul Rio de Janeiro, plecând de la impresia lor – greşită dealtfel – că locul reprezintă gura de vărsare a unui enorm fluviu.
Rio de Janeiro este, în primul rând, un oraş al contrastelor, în care se întâlnesc munţi abrupţi de granit în proximitatea oceanului, între întinderile de nisip auriu, remarcabile case coloniale amestecate cu zgârie-nori moderni, păduri verzi care ornează colinele dens populate, toate acestea „vegheate” de simbolul oraşului – statuia lui Isus Salvatorul.
Viaţa oraşului este mai mereu trepidantă, pornind de la veneraţia pentru fotbal, plajă, samba şi carnaval, cu distracţie şi frivolitate din belşug.
Carnavalul de la Rio are loc în fiecare an, cu 40 de zile înainte de Paşte, începe vineri şi se termină marţi, cu exact o zi înainte de Miercurea Cenuşii – începutul postului Paştelui în religia catolică.
La originea carnavalului stă o sărbătoare care datează încă din timpul romanilor şi grecilor, care marcau, la început de an, renaşterea vieţii şi venirea primăverii.
Carnavalul era definit, la origini, de o perioadă care precede postul, marcată prin petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii.
Etimologic, cuvântul „carnaval“ se trage din dialectul milanez („carne vale“) și înseamnă literal „adio carne“.
Aşadar, carnavalul datează din perioada în care biserica a impus ca aceste festivități să aibă loc doar înaintea postului de reculegere, rugăciune și abstinență, care premerge Paștele.
În întreaga Europă, dar cu precădere în Spania sau Portugalia, oamenii organizau festivităţi, sărbătorind prin dans şi baluri mascate momentul începutului de an. În timp, tradiţiile au fost duse şi în Lumea Nouă, încă de la descoperirea ei.
Deşi primul festival de la Rio datează din anul 1723, portughezii au fost primii care au adus ideea de carnaval şi la Rio de Janeiro, în jurul anului 1850. La rândul lor, francezii şi-au adus aici o puternică influenţă, prin organizarea balurilor mascate şi costumaţiilor.
Însă acestea sunt doar influenţe, tradiţia europeană fiind adaptată în timp Braziliei, devenind, cu timpul, extrem de diferită de ceea ce se întâmpla în Europa, mai ales prin aducerea în carnaval a tradiţiilor africane şi amerindiene.
Carnavalul de la Rio de Janeiro, aşa cum era el la origini, însemna parade de stradă, muzică şi dans, fiind ocazia potrivită pentru cei săraci de a se costuma în personaje nobile – chiar sclavii primind trei zile libere cu acest prilej – , iar pentru cei bogaţi, să se costumeze în cerşetori de rând. În această tradiţie era prezentă ideea de bază ca diferenţele sociale să dispară, măcar şi pentru doar câteva zile.
Însă pentru ca sărbătoarea să fie recunoscută oficial ca una tradiţională, a păturilor sărace şi mai ales a populaţiei de culoare, a fost nevoie de mişcări de protest, de răscoale împotriva autorităţilor, carnavalul supravieţuind de-a lungul anilor, mai ales ca o sărbătoare a culturii populaţiei defavorizate.
Carnavalul de la Rio de Janeiro avea să capete, până la finalul secolului al XVIII-lea, o amploare din ce în ce mai mare, alăturând paradelor şi costumelor, participarea orchestrelor muzicale impresionante şi competiţii – care au devenit, de fapt, principala atracţie pentru perioada manifestării.
Dacă până la începutul secolului XX, carnavalul de stradă de la Rio era o sărbătoare muzicală pe ritmuri de polka, mazurcă, vals sau folk scoţian, manifestarea a fost mutată în centrul bogat al oraşului – spre deranjul clasei înstărite – şi în spaţiul de lângă port, zona cunoscută drept „Mica Africă”, locul de naştere al sambei, dans al tradiţiei urbane braziliene devenit expresia identităţii culturale a acestei ţări. Dealtfel „Samba de Roda”, dansul în cerc având origini în Bahia, avea să devină, în anul 2005, parte a Patrimoniului Umanității UNESCO.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, carnavalul este suspendat, însă se reia începând cu anul 1947.
Ulterior este introdusă ideea de „Sambodrom”, o arenă lungă de 700 de metri pe care dansează şi defilează mii de oameni, aparţinând şcolilor de samba din Brazilia. Competiţia este jurizată de 4 judecători care acordă puncte în funcţie de 10 criterii.
Fiecare şcoală de samba are dreptul de a defila cu şase până la opt care alegorice şi poate participa la concurs cu până la 5000 de dansatori, în fruntea cărora se află “porta-bandeira”, o frumoasă dansatoare care defilează cu steagul şcolii de samba, alături de “mestre-sala”, a cărui principală sarcină este de a atrage prin dans atenţia asupra tinerei. De fapt, cele două personaje joacă un rol esenţial în competiţie, prestaţia lor constituind o pondere importantă în nota finală acordată şcolii respective.
Costumele şi decorurile sunt create astfel încât să reprezinte cât mai bine viaţa colorată din cartierele braziliene, la realizarea ţinutelor ţinându-se cont de istoria şi tradiţiile fiecărei regiuni. Sponsorii investesc milioane de dolari pentru ca decorurile şi costumele să fie cât mai deosebite, iar ornamentele cât mai mari şi inedite.
Concursul are loc de la ora 21:00 până în zorii zilei următoare, iar accesul la spectacolul de pe Sambodrom are preţuri cuprinse între 50 de dolari SUA şi câteva mii, în funcţie de poziţia din tribune.
Turiştii pot astfel să îşi delecteze privirile cu trupuri bine lucrate şi forme de invidiat, însă în ultimii ani, costumele tradiţionale se constituie aproape exclusiv din ornamente, trupurile dansatoarelor devenind din ce în ce mai descoperite, cu toate că nuditatea nu este în mod oficial admisă.
Dar Carnavalul nu înseamnă numai defilarea de pe Sambodrom ci şi petrecerile de pe plajele Copacabana, Ipanema şi Leblon, unde distracţia este animată de unele dintre cele mai focoase femei din lume. De asemenea, petrecerile nu au loc doar la Rio de Janeiro ci în toate marile oraşe braziliene, cum sunt, spre exemplu, Recife sau Bahia.
Această exuberanţă a brazilienilor atrage anual sute de mii de turişti dornici de distracţie, într-un loc considerat extrem de exotic, dar care în ultimii ani s-a remarcat şi prin nenumărate infracţiuni, semn că anarhia care pare să guverneze această sărbătoare nu este sub nicio formă ţinută sub control.
Răzvan Moceanu
