Organizaţiile profesionale din agricultură şi industria alimentară îi solicită ministrului finanţelor, Darius Vâlcov, câteva modificări la Codul Fiscal. Totodată, s-a cerut şi reducerea TVA la carne şi preparatele din carne la 5%.
Preşedintele Patronatului Romalimenta, Sorin Minea: „Am obţinut promisiunea că pe 18 această lună vom vedea modificările. Din ce am înţeles de la domnul ministru, o parte din modificări sunt binevenite. Nu ştiu care sector va beneficia primul de o reducere a TVA”.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Alex Jurconi, a menţionat nemulţumirea fermierilor faţă de prevederea potrivit căreia cei care primesc subvenţii mai mari de 5.000 de euro pe an trebuie să se înregistreze cel puţin ca persoană fizică autorizată.
Alex Jurconi: „Acest lucru aparent poate crea dezavantajul unor căderi de producţie, pentru că nu toţi sunt pregătiţi să-şi formalizeze activităţile, nu toţi sunt pregătiţi să treacă din persoană fizică în persoană juridică, se simt un pic încorsetaţi de ansamblul /…/ pe care urma să-l producă şi cel puţin reprezentanţii lor afirmă că ar fi o probă de descurajare a activităţilor tradiţionale din zona păstoritului, producţiei laptelui de oaie şi a laptelui de vacă din zonele tradiţionale de cultură”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 februarie)