Ministerul Apărării infirmă categoric existenţa vreunui proces de mobilizare a rezerviştilor şi de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. Precizările vin după ce ieri în presă au apărut mai multe informaţii pe marginea acestui subiect, în contextul conflictului din Ucraina. Ministrul Mircea Duşa a explicat că un astfel de proces este posibil numai după declararea stării de război sau de mobilizare, conform legii.
Mircea Duşa: „Aşa după cum ştiţi, pe timp de pace serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat, poate exista o recrutare sau o mobilizare a tinerilor în situaţia în care se declară stare de război. Dar a declara stare de război este un lucru mai complicat, se declară prin hotărârea Parlamentului. Noi nu suntem în această situaţie”.
Ministerul Apărării a mai făcut astfel de precizări şi în luna mai 2014, după un ordin privind actualizarea modelului certificatului medical ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia de recrutare-încorporare. MApN a explicat atunci că această măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluţii de securitate din vecinătatea României.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 februarie)