Uneori, sistemul nostru imunitar răspunde intr-un mod exagerat la anumite alimente: alergiile alimentare. Dar cum să recunoaştem o alergie alimentară?
Care sunt manifestările alergiilor alimentare?
Manifestările alergiilor alimentare sunt în esenţă de natură digestivă, cutanate şi respiratorii. Semnele sunt uneori izolate, dar ele pot fi adesea asociate.
Simptome digestive ale alergiilor alimentare
Reflux gastroesofagian, greaţă, diaree, vărsături …
De asemenea, remarcăm uneori o stagnare a greutăţii la copii.
Simptome cutanate ale alergiilor alimentare
Urticarie, erupţii cutanate, dermatită atopică, edem Quincke (umflarea feţei şi căilor respiratorii: este o urgenţă vitală).
Simptomele respiratorii ale alergiilor alimentare
Pot apărea: respiraţie astmatică sau probleme de respiraţie, rinite, laringite, tuse …
Dar de asemenea …
Palpitaţii, furnicături ale limbii şi gâtului, scăderea tensiunii arteriale, etc.
Socul anafilactic
Reacţieextrem debrutală, care poate pune viaţa în pericol
Socul anafilactic este o urgenţă vitală care se manifestă printr-o scădere bruscă a tensiunii arteriale, creşterea rapidă a ritmului cardiac, prin dificultăţi în respiraţie, tulburări digestive (greaţă, vărsături, diaree, dificultăţi de înghiţire …).
Alergiile alimentare: când acestea prezintă riscuri?
Aceste evenimente, luate individual, nu prezintă riscuri majore, cu excepţia şocului anafilactic. Prin urmare, din aceasta cauză alergiile alimentare nu sunt uneori identificate repede.
Asociaţi aceste evenimente cu mese sau cu anumite alimente, pentru a facilita identificarea rapidă a unei alergii alimentare.
Putem identifica, de asemenea, terenurile cu risc de alergii alimentare. De exemplu persoanele care dezvoltă alergii sezoniere, astm sau eczeme, prezintă un risc mai mare pentru alergiile alimentare.
Si dacă aveţi dubii?
Dacă aveţi dubii, este recomandat să consultaţi medicul dumneavoastră sau medicul alergolog. Acesta va proceda la identificarea produsului alimentar în cauză. Printre afecţiunile care se pot confunda cu alergiile alimentare se numără: intoleranţa la histamină, intoleranţa la lactoză, sensibilitatea la gluten sau boala celiacă.
www.e-sante.fr
Iuliana GHEORGHE