Vineri, Căile Ferate din Serbia şi agenţia germană „Optima Tours”, au semnat, la Belgrad, un contract in valoare de 30 de milioane de dinari privind transportul vagoanelor cu turişti ai agenţiei pe căile ferate sârbeşti. Conform acestui contract, este planificat transportul pentru aproximativ 120 de trenuri în sezon care vor trece prin Serbia, şi care se vor deplasa din oraşul austriac Villach spre oraşul turcesc Edirne. Primul tren de la Villach la Edirne va pleca în luna mai a acestui an şi va funcţiona pe această rută până în noiembrie 2015. În perioada următoare accentul cooperării între cele două companii se va pune pe schimbul de experienţă în domeniul transportului feroviar de mărfuri şi de călători, având în vedere faptul că această companie germană este prezentă de mulţi ani pe piaţa de transport a Uniunii Europene.
www.beta.rs – 14 februarie