Americanii sunt cu un pas mai aproape de legalizarea dronelor comerciale

Agenţia Federală a Aviaţiei Americane (FAA) a publicat ieri mult aşteptatele reglementări privind folosirea dronelor de mici dimensiuni în scopuri comerciale. Această practică era interzisă până acum, cu excepţia acelor cazuri în care agenţia acorda o derogare pentru testarea aparatelor. Dacă vor fi adoptate, noile reguli vor permite oricărei companii să folosească drone, cu respectarea unor condiţii destul de stricte.

drone
Motivaţia care a stat la baza acestei decizii a fost ideea că dronele vor putea chiar să salveze vieţi şi să contribuie la creşterea economiei, putând fi integrate în spaţiul aerian american în condiţii de siguranţă.
Există foarte multe precizări în acest nou document, dar nici una nu va pune piedici serioase acestui domeniu aflat în plină ascensiune.
Cea mai importantă reglementare se referă la faptul că operatorii de drone comerciale vor trebui să treacă un test al FAA, să obţină un certificat special pentru manevrarea de aparate fără pilot şi să repete evaluarea o dată la doi ani. Cu toate acestea, procedura nu va fi la fel de anevoioasă ca în cazul obţinerii unei licenţe clasice de zbor. Vârsta minimă impusă de FAA este de 17 ani. Nici o persoană nu va putea opera mai mult de o dronă o dată iar operatorii va trebui să se supună controalelor inopinate ale agenţiei.
Dronele comerciale vor putea zbura la cel mult 152 de metri altitudine, numai în timpul zilei şi va fi necesar ca operatorul să menţină aparatul în câmpul său vizual.
În concluzie, ideea lansată de Amazon de a livra comenzile cu ajutorul dronelor este încă un vis. În schimb, aparatele fără pilot vor putea deveni instrumente obişnuite în ferme, şantiere sau pentru operaţiuni de salvare. Greutatea maximă admisă a acestora este limitată deocamdată la 25 de kilograme.
Regulile vor intra acum în dezbatere publică, înainte de a fi adoptate şi implementate în mod oficial, iar agenţia de ştiri Bloomberg relatează că acest lucru ar putea dura aproape 2 ani. Respectarea unora dintre aceste reguli este încă pusă la îndoială, cum ar fi menţinerea aparatului în câmpul vizual sau respectarea operării numai pe timp de zi. FAA spune însă că oricine poate raporta încălcărea regulilor şi că va lua măsurile legale împotriva celor care violează acest cod.

Sursa: www.theverge.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă