Elena Udrea, audiată de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea a fost adusă astăzi din nou la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiată cu privire la 3 noi acuzaţii de luare de mită în dosarul „Gala Bute”. DNA a solicitat în această dimineaţă, din nou, avize de urmărire penală şi încuviinţarea arestării preventive a deputatului PMP, pentru că în perioada în care a ocupat funcţia de ministru al turismului, în 2010-2012, ar fi solicitat de la mai multe firme şi ar fi şi primit prin intermediari un procent de 10% din valoarea unor contracte cu autorităţile. DNA precizează, într-un comunicat, că faptele încriminate astăzi întrunesc elementele constitutive pentru alte acuzaţii faţă de cele pentru care s-a ridicat deja imunitatea parlamentară. RRA aminteşte că Elena Udrea este în prezent arestată preventiv pentru 30 de zile, mâine se va judeca recursul său la această decizie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie