Principiile de revizuire a Legii partidelor politice vor fi adoptate de Comisia Parlamentară pentru Codul Electoral

Comisia Parlamentară pentru Codul Electoral se va reuni azi pentru a adopta principiile de revizuire a Legii partidelor politice şi a celei de finanţare a acestor formaţiuni. Vor fi dezbătute, de asemenea, legile care vizează alegerile locale şi cele parlamentare. Se va stabili alegerea unui număr mai mic de senatori şi deputaţi decât cel actual, sistem unic de vot pentru ambele Camere ale parlamentului, precum şi un prag electoral de 5%. Organizarea alegerilor pentru românii din străinătate va face obiectul unei legi separate.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie)