Un tribunal din Spania a renunţat la acuzaţiile formulate împotriva a nouă preoţi şi alţi doi membri ai Bisericii Catolice suspectaţi că ar fi abuzat un băiat de altar. Instanţa din Granada, în sudul Spaniei, a precizat că, de asemenea, se vor retrage şi acuzaţiile împotriva altor 11 suspecţi, motivul fiind perioada mult prea mare care a trecut între infracţiunea comisă şi formularea plângerii penale. Abuzul a fost reclamat la zece ani după ce a fost comis, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 februarie