Grecia vrea un acord financiar, dar în alte condiţii decât cele oferite de partenerii din zona euro

Ministrul de finanţe al Greciei, Yanis Varufakis, s-a declarat gata să facă tot ce este nevoie, pentru a ajunge la un acord financiar, dar în alte condiţii decât cele oferite de partenerii din zona euro. Discuţiile pe acestă temă, ale miniştrilor europeni de finanţe, au eşuat, la Bruxelles, după ce Grecia a respins, ca inacceptabilă, propunerea Uniunii, de prelungire a actualului plan de salvare, de 240 de miliarde de euro. Şeful Eurogroup şi principal negociator al Uniunii, Jeroen Dijsselbloem, a avertizat, însă, că termenul limită pentru încheierea unui nou acord expiră în curând şi că depinde de Grecia, dacă acceptă sau nu mai multe fonduri. Actualul program de salvare financiară a Greciei se încheie pe 28 februarie. Cerasela Rădulescu transmite, de la Bruxelles, că o nouă reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro ar putea avea loc vineri.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie)