ÎCCJ a analizat contestaţia fostului ministru Elena Udrea în dosarul „Microsoft”

Elena Udrea aşteaptă, în continuare, să afle dacă va fi cercetată în stare de libertate sau va rămâne în arestul Poliţiei Capitalei. Judecătorii de la Înalta Curte au analizat, de dimineaţă, contestaţia fostului ministru în dosarul „Microsoft”, însă nu au anunţat până acum verdictul. Potrivit redactorului nostru, Diana Surdu, avocatul Elenei Udrea a încercat să demonstreze prin articole de presă ce conţin declaraţii ale deputatei, că aceasta nu a avut intenţia să influenţeze în niciun fel ancheta în cazul Microsoft, aşa cum susţin procurorii. Apărătorul Elenei Udrea a mai prezentat judecătorilor şi chitanţele încheiate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, cu Dinu Pescariu. Vă reamintim că magistraţii au motivat decizia de arestare preventivă de săptămâna trecută prin faptul că declaraţiile din presă ale Elenei Udrea, făcute după ce s-a luat măsura controlului judiciar, constituie indicaţii către martorii şi inculpaţii din dosar pentru a o susţine în denunţul referitor la şeful SRI, Florian Coldea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie