Mărturii din Arhiva de Istorie Orală a Radio România despre deschizătorul de drumuri al aviaţiei mondiale
La 18 martie 1906, Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord. Recunoaşterea meritelor sale nu a avut întotdeauna un drum neted, nici în ţara sa, nici în străinatate.
Traian Vuia, inventator român, pionier al aviaţiei mondiale, s-a născut la 17 august 1872 în comuna Bujoru, Caraş – Severin. Încă de mic a fost fascinat de zbor, având o adevărată pasiune pentru zmeie. În timpul anilor de liceu a fost preocupat de mecanica aplicată şi fizică, încercând să explice ce se petrece în jurul unui aparat în timpul zborului, care sunt forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer.
După absolvirea Liceului din Lugoj în 1892, Vuia a plecat la Budapesta, la Facultatea de Drept. După terminarea facultăţii s-a întors la Lugoj unde a început să-şi construiască primul aparat de zbor pe care l-a numit aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, s-a adresat Academiei de Ştiinţe de la Paris căreia i-a prezentat, pe 16 februarie 1903, proiectul unui aparat de zbor mai greu decât aerul şi procedura de decolare. Academia i-a respins proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că: „Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.”
În ciuda acestor obstacole, Vuia nu a renunţat la proiect şi după trei ani a reuşit să construiască un aparat de zbor – Vuia I – după propriile planuri. Cu el a reuşit primul zbor făcut cu un aparat mai greu decât aerul, la 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care palele elicei s-au oprit şi avionul a aterizat.
După acest succes, Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, în perioada interbelică a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse s-au concretizat în brevetul Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor. Între 1918-1925 a conceput şi realizat două elicoptere pe care intenţiona să le producă în România, iar în 1923 a ţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană.
În 1950, Traian Vuia a revenit în ţară, grav bolnav. La scurt timp de la repatriere, la 3 septembrie, s-a stins din viaţă. Din păcate, recunoaşterea meritelor sale nu a avut întotdeauna un drum neted, nici în ţara sa, nici în străinatate.
Arhiva de Istorie Orală a Radio România păstrează două mărturii în acest sens: aceea a unui adjutant al primului ministru dr. Petru Groza, precum şi aceea a unui istoric al aviaţiei.
Alexandru Stancovschi, ofiţer activ, adjutantul primului ministru, dr. Petru Groza
„Despre Traian Vuia ştiam foarte puţin până în perioada 1948. Având prilejul să colaborez cu preşedintele de atunci, dr. Petru Groza, în discuţiile multiple pe care le-am avut cu domnia sa, ne-am referit de multe ori la peronalitatea lui Traian Vuia. Petru Groza mi-a spus de nenumarate ori că l-a cunoscut pe Vuia încă din 1906 cand Vuia lucra intens la invenţia lui. Şi iată că o împrejurare fericită a constat dintr-un telefon pe care într-o zi l-am primit de la un cetăţean care s-a prezentat inginer Lipovan Gheorghe. L-am întrebat ce doreşte, despre ce este vorba, şi dânsul mi-a spus aşa: “Să ştiţi că sunt unul dintre cei care au colaborat direct la Paris, ani mulţi, cu Traian Vuia. Am fost mulţi ani un fel de secretar al dânsului şi am o arhivă întreagă de documente din care se pot desprinde lucruri foarte interesante…” Mi-a povestit mai în amănunt despre lucrurile pe care mi le-a spus la telefon şi i-am înlesnit imediat o audienţă la preşedintele dr. Petru Groza care a fost entuziasmat de ce i-a povestit acest om.
A venit între timp şi profesorul Constantin Nedelcu, o personalitate, care mulţi ani a stat la Paris pe lângă Traian Vuia. Cunoştea toate amănuntele despre realizarile lui Traia Vuia, despre viaţa lui Traian Vuia, aşa încât s-a asociat şi acest profesor universitar Nedelcu la acţiunea noastră de a reabilita personalitatea lui Traian Vuia. Şi am început această acţiune de strângere a materialului. Preşedintele Groza a luat legătura cu directorul Editurii Tehnice, i-a arătat materialele. Directorul Editurii Tehnice a fost entuziasmat şi el şi ne-a dat tot sprijinul ca să apară volumele respective [de documente]. Între timp, Petru Groza a ţinut o legătură permanentă la Paris cu Traian Vuia, prin scris şi chiar prin telefon. Am aflat că Traian Vuia era deja bolnav şi trăia destul de modest în ultimul timp. Petru Groza a insistat: “Vuia, să vii în ţară, te aduc în ţară! Nu ţi se va întâmpla nimic, din contră, vei fi primit aşa cum meriţi!” şi l-a convins să vină în ţară. Şi, într-adevăr, Petru Groza a fost cel care a organizat sosirea la Bucureşti a lui Traian Vuia. Petru Groza a avut asentimentul câtorva personalităţi de atunci: Gheorghiu Dej, Bodnăraş… Pe drum Vuia fost însoţit de un alt colaborator.
În Gara de Nord, la primirea lui Traian Vuia au luat parte preşedintele dr. Petru Groza, subsemnatul, profesorul Constantin Nedelcu, inginer Lipovan şi încă vreo două-trei persoane de care nu-mi amintesc, care nu aveau o legătură prea mare cu Traia Vuia. La început Traian Vuia a fost cazat la Hotelul Athenee Palace unde i-am organizat o primire corespunzatoare, i s-a dat o cameră frumoasă. El, săracul, nu putea să mai circule. Stând pe scaun ne-a povestit ce bucuros este că îşi revede ţara de care este atât de legat. Starea sănătăţii lui nu era strălucită.
După vreo săptămână i-am găsit o locuinţă, o menajeră, o femeie foarte cumsecade. Traian Vuia era entuziasmat de câte ori ne duceam acolo: “Să ştiţi că în viaţa mea nu am fost atât de fericit ca acum! Uite, această doamnă care se poartă aşa de omeneşte cu mine…” – avea grijă de el, gătea. Noi ne duceam în fiecare zi ca să ne convingem de acest lucru.
Şi, la scurt timp, într-o dimineaţă, am aflat că Traian Vuia a încetat din viaţă. Petru Groza s-a ocupat personal de funeraliile lui Traian Vuia. Petru Groza a solicitat ca să participe Academia Romană, să participe presa, eu am mobilizat personalităţi mai modeste. Şi peste două-trei zile înmormantarea a avut loc la cimitirul Bellu unde din partea Academiei Române nu a participat decât secretarul de atunci al Academiei Republicii Populare Române, academicianul Nicolau. Cel care a luat cuvântul la înmormântare a fost preşedintele Petru Groza, care a vorbit în numele ţării. A vorbit şi academicianul Nicolau… Din partea presei au fost prezenţi câţiva ziarişti, nu ştiu de la ce cotidiane erau, oricum nu erau ele multe. Din păcate, nici a doua zi, nici a treia zi nu a apărut nimic în presa de atunci despre funeraliile lui Traian Vuia. S-a facut o slujba religioasă. A fost o înaltă faţă bisericească [care] a oficiat serviciul religios, având alături de dânsul doi-trei preoţi.
[Arhiva de istorie orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 27 octombrie 1995]
Alexandru Danielopol, diplomat, jurist, specialist în dreptul aerian
Contribuţiile româneşti la dezvoltarea aviaţiei mondiale au fost de cele mai multe ori uitate în străinătate, trecute cu tăcerea în publicaţiile de specialitate şi de răspândire publică. Am căutat ani de zile să le readuc la suprafaţă atât în ţară cât şi, pe cât posibil, în străinătate (…). M-am legat în special de două priorităţi mondiale ale aviaţiei române: întâi, prioritatea lui Traian Vuia în realizarea zborului mecanic, adică a posibilităţilor de zbor al unui aparat mai greu decât aerul, prin mijloace proprii de la bord, fără de care nu s-ar fi putut naşte aviaţia. Şi al doilea, prioritatea iniţiativei lui Nicolae Titulescu de a fi creat prin colaborare franceză prima companie transcontinentală din lume, care după razboiul mondial să stabilească o legătură aeriană europeană (…).
Despre Traian Vuia, [nu se ştia] nimic. Când am stat la Paris în 1974 nici o publicaţie, nici o carte de aeronautică nu pomenea mai pe larg despre el. Cel mult era citat printre începătorii zborului mecanic, dar fără nici o menţiune că a fost el deschizătorul de drumuri şi nici măcar nu era citat ca român, ci era trecut ca ungur (…).
De la Bucureşti începusem o campanie de restabilire a adevărului românesc, în activitatea mea de profesor la şcolile de aviaţie, în calitatea mea de conferenţiar la Universitatea populară din Bucureşti, precum şi în alte locuri publice, în cadrul comemorărilor UNESCO din ţară, în articole de presă, în special în articole scrise în limbi occidentale, în comunicări la societăţi de istorie din străinatate, am susţinut pe cât am am putut, să se recunoască priorităţile lui Traian Vuia (…).
Am iniţiat în cadrul Aeroclubului Franţei o conferinţă despre realizările lui Traian Vuia. La sfârşitul conferinţei, spre consternarea mea, am fost fluierat: cum îndrăznisem să afirm că primul zburător cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat cu mijloacele proprii de la bord, a fost Traian Vuia şi nu Clément Ader, legendarul, incontestabilul Clément Ader?! (…) S-a ridicat un om, un om mic de statură, dar care prin ridicarea sa în picioare a produs deodată tăcerea în sală. Era faimosul constructor de avioane Marcel Dassault şi arătându-mi cu degetul la pupitrul de unde-mi ţineam conferinţa a spus cu vocea lui calmă dar hotărâtă: “Domnilor, acest om, în ceea ce a afirmat, este sau nebun sau are dreptate! Finanţez o cercetare pentru a se vedea care este adevărul. Dar hotărârea şi convingerea cu care s-a prezentat, în ciuda nedreptăţilor ce i s-au făcut din partea ascultătorilor, mă face să cred că cercetările ce le iniţiez îi vor aduce dreptatea..” Şi astfel, dovezile aduse prin cercetarea publicaţiilor timpului, declaraţiile unor contemporani de seamă ai zborului lui Vuia la Montesson, în 18 martie 1906 [au arătat adevărul].
La 31 martie 1977, prin procesul verbal al Comisiei de istorie al Aeroclubului Franţei, mi s-a aprobat să pun o placă la Montesson în cinstea lui Traian Vuia – deschizătorul de drumuri al aviaţiei mondiale (…). Placa a fost pusa pe socoteala mea, astfel cum şi propusesem de altfel, pentru a impiedica de la început orice reticenţă de ordin financiar, putându-se găsi ca de obicei pretextul că “deocamdată nu sunt bani”…
[Arhiva de istorie orală, înregistrare făcută de Alexandru Danielopol la Paris, în 1979]
Muzeul Traian Vuia se află în comuna care poartă acum numele inventatorului român şi care se află la 85 de km distanţă de Timişoara, în apropiere de Lugoj.
