Grecia urmează să formuleze o cerere de prelungire a acordului de împrumut

Grecia urmează să formuleze în mod oficial o cerere de extindere pentru o perioadă de şase luni a acordului de împrumut, cerere care survine deciziei guvernului grec de a nu accepta condiţiile de austeritate impuse în cadrul negocierilor cu creditorii internaţionali. Guvernul de la Atena speră să ajungă la un acord care să salveze ţara de la ieşirea din zona euro, prin această solicitare, formulată într-o formă care să satisfacă cerinţele din zona euro privind continuarea reformelor economice. Dacă se va ajunge la o înţelegere, va avea loc o altă reuniune a miniştrilor de finanţe ai statelor din zona euro, însă dacă nu, finanţarea Greciei va fi stopată la finele lunii, iar ţara ar putea intra în imposibilitate de plăţi către creditori şi sectorul public, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 februarie