Un zbor de testare a aeronavei premierului Bulgariei a indicat noi probleme. În timpul zborului efectuat deasupra Sofiei au fost semnalate din nou probleme legate de trenul de aterizare, care se blochează. Informaţia a fost confirmată de Ministerul Transporturilor. Săptămâna trecută, avionul guvernamental cu care călătorea premierul bulgar, Boiko Borisov, cu destinaţia Bruxelles, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul din Sofia, după ce, timp de o oră, a survolat capitala. Aeronava a reuşit să aterizeze după a cincea încercare. Motivul acestui incident a fost o problemă tehnică, ce nu a permis închiderea trenului de aterizare din stânga. Echipajul a luat decizia, respectând reguli exacte, să efectueze un anumit număr de survoluri, pentru a consuma o parte din combustibil, înainte de a încerca să aterizeze.
www.bnr.bg – 19 februarie