Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a reacţionat prompt, adresând o serie de întrebări retorice, la declaraţiile purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Jennifer Psaki, privind susţinerea acordată de Washington cursului de realizare a Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. „Washingtonul dirijează ţările ca pe nişte pioni. Unde este situată America şi unde este UE? Unde intră Moldova? Şi ce legătură are omniprezenta Psaki?”, scrie Rogozin pe microblogul său de pe Twitter. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Jennifer Psaki, a declarat că SUA aşteaptă de la noul Cabinet de la Chişinău îndeplinirea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. „Salutăm formarea noului Executiv al Republicii Moldova şi mizăm pe faptul că noul Cabinet de la Chişinău va întreprinde acţiuni urgente în ceea ce priveşte realizarea reformelor atât de necesare pentru binele poporului moldovean, inclusiv implementarea Acordului de Asociere cu UE”, declara Psaki, citată de Agenţia de presă TASS.
www.rosbalt.ru – 20 februarie