Statele Unite au încercat ieri să mobilizeze comunitatea internaţională în lupta împotriva terorismului jihadist, la un summit mondial la Washington. Au participat reprezentanţi ai peste 60 de guverne şi organizaţii, între care secretarul general al ONU, al Ligii Arabe, şefa diplomaţiei europene şi şeful serviciilor ruse de informaţii.
După două zile de convorbiri la Casa Albă cu lideri ai comunităţilor locale din Statele Unite, Departamentul de Stat a găzduit ieri lideri internaţionali cărora preşedintele Obama le-a cerut din nou să confrunte ideologia extremistă care pretinde că Occidentul este în război cu islamul. Este o minciună urâtă – a spus ieri liderul de la Casa Albă în summit-ul dedicat combaterii extremismului violent.
Barack Obama: Contracararea extremismului violent începe cu respingerea luptelor sectare de către liderii politici, civici şi religioşi. Trebuie să confruntăm ideologiile promovate de Al-Qaeda şi Statul Islamic, în special încercarea lor de a folosi Islamul pentru a-şi justifica violenţa. Aceşti terorişti sunt disperaţi de a-şi găsi o legitimitate. Noi, cu toţii, avem responsabilitatea de a repudia noţiunea că grupuri ca ISIS reprezintă într-un fel Islamul.
Preşedintele Obama a cerut puterilor Orientului Mijlociu să pună capăt acţiunilor care au condus la apariţia unor grupuri teroriste ca Statul Islamic şi Al-Qaeda.
Liderii prezenţi la conferinţa de la Washington au fost de acord că forţa militară nu poate pune capăt extremismului violent şi au subliniat nevoia de a promova pacea şi toleranţa. Luând cuvântul la reuniune, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a anunţat că va organiza o întâlnire cu liderii religioşi ai lumii într-una din lunile următoare.