La Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” se deschide un târg intitulat „Dragobetele pupă fetele”

La Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ din capitală se deschide, astăzi, un târg inedit şi interactiv, intitulat ‘Dragobetele pupă fetele’. Potrivit organizatorilor, este vorba despre ateliere de creaţie ale meşterilor populari, expoziţii de fotografie, prezentări de costume tradiţionale româneşti şi spectacole de cântece, dansuri şi poezie. Va fi organizat şi un aşa-numit „concurs de pupături româneşti”, cu premii acordate pe loc, şi la care spectatorii vor avea ocazia să afle cum sunt ‘pupătura moldovenească’, ‘cea ardelenească’, dobrogeană’, ‘oltenească’ sau ‘pupatura din Bucureşti’. Va fi organizat, de asemenea, concursul ‘Copacul dragostei’, ce îi va îndemna pe vizitatori să lege într-un copac – bileţele cu dorinţele lor în dragoste. La finalul celor patru zile de târg, vor fi publicate pe o reţea de socializare cele mai frumoase mesaje sau dorinţe.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie