Realizator: Doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit. În dialogul de astăzi vom dezbate o temă legată de muzica clasică raportat la perioada anterioară. Entuziasmul față de actul artistic în spațiul românesc, dar nu numai, se află într-un oarecare declin, am putea spune, de aceea vom încerca să vorbim și despre necesitatea unor noi strategii formatoare de gust şi de bună cuviință. Am deosebita onoare să port această discuţie cu unul dintre cei mai cunoscuți muzicologi din spațiul românesc, în același timp directorul unei prestigioase instituții de cultură, Centrul Cultural Media Radio România: este vorba despre doamna Oltea Șerban – Pârâu, căreia îi urez un călduros bun venit.
Oltea Șerban – Pârâu: Vă mulțumesc pentru invitație.
Realizator: Mă bucur că sunteți pentru a doua oară în cadrul acestei emisiuni. A trecut mult timp de la prima dumneavoastră participare, aşadar permiteţi-mi să reamintesc telespectatorilor noştri câteva etape importante ale parcursului dumneavoastră profesional. Doamna Oltea Șerban – Pârâu a fost redactor-șef al Radio România Cultural și este director artistic al Orchestrelor și Corurilor Radio România, este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicţionar de mari muzicieni. În același timp, este responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Ultima carte a domniei sale, apărută recent, este intitulată De vorbă cu Ruxandra Donose, marea mezzoprană de origine română care ne onorează pe scenele lirice internaționale. În același timp, doamna Oltea Șerban – Pârâu este directoarea Centrului Cultural Media Radio România, structură înființată în anul 2013, care coordonează activitățile culturale din radioul public, orchestra, coruri, editura și altele. Instituția radioului este preocupată în mod special astăzi, datorită prezenței doamnei Oltea Șerban – Pârâu, de recaptarea atenției pentru muzica clasică și de consolidarea strategiilor despre care vorbeam la începutul emisiunii noastre. Doamnă Oltea Șerban – Pârâu, dincolo de această succintă prezentare care evidenţiază importanța instituției pe care cu onoare o conduceți, aș vrea să vorbim despre ceea ce ați scris recent, cu referire la democratizarea accesului la muzica cultă. Este un fenomen relativ nou? Pentru că au apărut variante și variate forme de pătrundere în spațiul muzicii clasice. Unele vi se datorează, aș spune prin proiectele pe care le-ați derulat de-a lungul ultimilor ani, dar aș vrea să vă întreb: credeţi că acest fenomen de democratizare a muzicii clasice atrage după sine și o superficializare a actului artistic şi cultural în sine, o superficializare a publicului prin comparație cu ceea ce se întâmpla înainte de 1989?
Oltea Șerban – Pârâu: Înainte de a vă răspunde exact la această întrebare, aș vrea să clarific ceea ce înseamnă Centrul Cultural Media Radio România. Centrul cuprinde partea culturală a Societății Române de Radiodifuziune, instituția este mai mare, evident, are o semnificativă componentă de presă, dar această latură culturală a Radio România este prezentă încă din 1928, de la înfiinţare. În 2013, a fost structurată sub denumirea de Centrul Cultural Media Radio România, însă noi nu suntem o instituție în sine, ci o componentă a radio România, deși poate avem asupra vieții bucureștene și românești impactul unei instituții.
Realizator: Sunteți percepuți ca atare. Ceea ce arată importanța.
Oltea Șerban – Pârâu: Într-adevăr, uneori și o orchestră în sine poate fi percepută ca o instituție, dar ceea ce contează şi ţin să precizez este că nu am putea avea acest impact asupra pieţei, dacă nu am avea în spate Radio România, care este o forță media foarte importantă, cu o largă pătrundere în rândul populației din România, cu peste 30% acoperire pentru toate categoriile de vârstă. Aşadar, ceea ce producem noi pe linie culturală ajunge la foarte multă lume și iată că mă apropii de răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Într-adevăr, actul artistic la acest moment în România, de altfel ca peste tot în lume, este mult mai accesibil unui număr semnificativ mai mare de oameni decât se putea întâmpla în urmă cu 25 de ani. Înainte de 1989, radioul era poate chiar singura formă prin care actul artistic ajungea până la cele mai diverse pături ale populației. Acum lucrurile s-au schimbat, există Internetul care a căpătat o viteză și o putere de pătrundere mai mare decât radioul, însă avantajul nostru este că existăm atât on air , cât și online, ca toate mijloacele de informare în masă din acest moment. Tot ceea ce produc componentele Centrului Cultural Media la această oră, fie că vorbim despre Orchestre și Coruri, despre Târgul GAUDEAMUS, Editura Casa Radio, Teatru Radiofonic sau cele două posturi specializate Radio România Cultural și Radio România Muzical, ajunge, se multiplică din sala de concerte, din sala de spectacol sau din spațiul unde are loc o lansare de carte, prin intermediul radioului și al site-urilor acestor posturi de radio, către un public foarte larg, care este în mare măsură un public național, iar prin Internet devine și un public internațional. Așadar, nu putem spune că, față de 1989, ne aflăm într-o situație mai puțin fericită, evident că situația este mai favorabilă ca potențial al distribuirii conținutului artistic și cultural. În ce măsură cei care au acces prin radio sau online la actul cultural și artistic pe care noi îl producem sau pe care alții îl produc, decid să ne urmărească, dacă ei chiar rămân să asculte un concert, să citească un articol pe o temă culturală sau nu, acest lucru este mai greu de cuantificat astăzi. Există cifre de audiență ale posturilor de radio pe care le cunoaștem, ale Radio România Muzical și Radio România Cultural, prin care ne putem da seama cam câtă lume se află în această sală de concert virtuală pe care o reprezintă radioul în seara în care pe scena Sălii Radio are loc un concert cu 1000 de spectatori. Noi preluăm, de pildă, Gala Uniter și alte evenimente importante culturale din România sau din străinătate și în felul acesta oferim posibilitatea oamenilor care nu sunt în acea sală să aibă acces la ceea ce se întâmplă, fie că se află în București și nu au cum sau nu își permit să ajungă la acel eveniment, fie că nu sunt în București și în mod automat nu au cum să fie în sala respectivă. Cred că este foarte important să fie constienți de faptul că în mod obiectiv suntem cea mai mare sală de spectacol și de concert a țării. Este și cazul colegilor de la Teatrul Radiofonic care spun de fiecare dată că, dacă nu au avantajul imaginii, al decorurilor şi al costumelor, au şansa multiplicării mesajului, iar cei care ascultă o piesă de teatru radiofonic sunt în mod evident mult mai mulți decât cei care încap într-o sală de spectacol.
Realizator: Ceea ce reiese cu prisosință și e foarte îmbucurător din ceea ce spuneți este impactul din ce în ce mai mare pe care Radio România Cultural îl are în comparație cu perioada anterioară și cu Internetul. Ceea ce îmi atrage atenția este un lucru extraordinar pentru instituția dumneavoastră: Radio-ul a găsit, poate mai mult decât televiziunea, atât tonul cel mai potrivit, cât și amplasamentul intelectual cel mai adecvat pentru a transmite un mesaj către public. După părerea mea, cred că este vorba de multă inspirație în alegerea unor proiecte interesante care au atras atenția. În acest sens, o să vă rog să spuneți câteva lucruri despre proiectele deja consacrate, dar și despre proiectele mai noi. Multe dintre ele sunt proiecte adresate tinerilor, adevărate iniţiative educative ale Radioului public, precum Ora de educație muzicală sau 5 minute de muzică clasică, pentru a da doar câteva exemple. Întrebarea este: sunt ele suficiente, pot ele compensa lipsa unei educații sistematice, care ar fi trebuit să aibă loc mai mult în școală?
Oltea Șerban – Pârâu: Nu pot să spun că ele compensează, însă încearcă să reprezinte acea picătură, acel impuls pe care îl dăm profesorilor de a face mai mult, nu numai în cadrul orelor pe care le au la dispoziție, ci și în afara acestora. Pentru că în cazul copiilor mici există în mod clar o deschidere, un potențial foarte mare, chiar dacă nu au avut șansa unei educații muzicale acasă, ceea ce se întâmpla în marea majoritate a cazurilor. Eu personal nu am crescut într-o familie care să mă fi dus la concerte de muzică clasică de la 6 ani. Asta nu înseamnă că deschiderea de care am beneficiat în școală nu m-a ajutat măcar să aflu despre ce este vorba în această zonă. De aceea, cred că este foarte important ce vor face profesorii care vor intra în contact cu proiectele noastre. Nu putem lua locul profesorului, cu siguranţă nu. Ne face plăcere ca prin aceste două proiecte pe care le-ați menționat, Ora de educaţie muzicală în școli și respectiv Ascultă 5 minute de muzică clasică, derulate de Radio România Cultural, respectiv de Radio România Muzical, să încercăm să ajungem în spații noi, altele decât studioul de radio și simpla prezență prin unde sau pe Internet, să ajungem concret alături de copii și să le oferim ocazia să afle mai multe despre acest domeniu care sună atât de straniu și care se numește muzică clasică. Mulţi dintre ei au luat contact cu muzica clasică doar prin intermediul soneriei telefonului mobil, printr-o melodie care lor le place, dar nu întotdeauna știu că face parte dintr-o lucrare de muzică clasică. Încercăm să facem mai prietenos acest domeniu, care prin definiție li se pare greu accesibil. Lucrurile acestea se întâmplă în toată Europa, la o scară mult mai mare decât la noi. Radioul public încearcă să devină un exemplu. Nu ținem neapărat să rămânem singurii care facem astfel de inițiative, ne dorim să fim copiaţi şi imitaţi. Ne-am bucura să constatăm că generăm o astfel de atitudine. De asemenea, în afară de aceste proiecte, derulăm și o oră de educație teatrală în școli. Un alt proiect este Radio fiction desk, elaborat de colegii mei de la Teatru radiofonic, care merge în aceeași direcție. În plus, am inițiat, în urmă cu 3 – 4 ani, o serie de turnee naționale, cu care mergem în întreaga țară și care atrag foarte mulţi tineri. Mă refer la proiectele Duelul viorilor, Pianul călător, Flautul fermecat, Vioara lui Enescu. Sunt două trasee diferite: Vioara lui George Enescu la sate este un proiect cu un potențial educativ mai mare decât celelalte, pentru că presupune turnee ale colegilor mei, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, împreună cu vioara pe care a cântat George Enescu, în sate din diverse zone ale țării. A fost o inițiativă foarte specială și care a avut un impact cu totul deosebit asupra comunităților în care au ajuns colegii mei. Vorbim de comunități rurale care au un cămin cultural, dar de cele mai multe ori, acest spaţiu este folosit aproape exclusiv pentru nunți și botezuri, foarte rar pentru ceea ce scrie pe fronton, și anume pentru activități culturale. Faptul că am venit acolo a generat un entuziasm al comunităților locale. Pe de altă parte, deşi este un lucru cunoscut, recunosc că pe noi ne-a frapat faptul că principalii fermenți de publicitate locală au fost preotul și învățătorul satului. Ei au adus copiii în acel cămin cultural să asiste la concert. Noi am fost uimiți că lucrul acesta se întâmpla în 2011 – 2012, dar exact așa s-a întâmplat, ca pe vremuri. Învățătorul și preotul au adus lumea la concert. Au fost mulți copii, care nu mai văzuseră în viața lor în realitate o vioară sau un pian, şi foarte puţini adulţi.
Realizator: Este extraordinar ceea ce spuneţi. Din păcate, există imaginea unei inerții care a cuprins atât școala, cât și alte instituții care ar trebui să se implice în promovarea actului cultural. Iată că un impuls poate provoca dezmorțirea rapidă a unor astfel de instituții și implicarea inclusiv a Bisericii, mai ales în spațiul rural, a școlii în același spațiu, atunci când e vorba de transmiterea unui proiect atât de frumos şi de a atrage atenția asupra patrimoniului național, cum sunt vioara şi muzica lui George Enescu. Toate aceste lucruri sunt posibile, iată, deși, după cum știți, există o notă generală de pesimism, sunt mulţi cei care spun că nu se mai poate face aproape nimic pentru recuperarea gustului, a interesului pentru muzica clasică. Dumneavoastră dovediți că este posibil. Iar aceste proiecte, sunt, majoritatea dintre ele, cu acces gratuit.
Oltea Șerban – Pârâu: Accesul a fost gratuit doar în cazul turneelor din cadrul proiectului Vioara lui Enescu la sate.
Realizator: Concertele gratuite constituie, cred, un motiv în plus de a atrage publicul tânăr. Pentru gradul actual de cultură muzicală din România, sunt proiecte mai potrivite pentru a capta atenția tinerilor, prin accesul gratuit la un spectacol de calitate.
Oltea Șerban – Pârâu: Într-adevăr, dar aici aş vrea să subliniez două aspecte. În primul rând, ceea ce noi am constatat prin acest proiect, Vioara lui George Enescu la sate, este o reconfirmare a credinţei că omul sfinţeşte locul. Biserică și școală există în toate satele pe unde am ajuns, dar oamenii care au mișcat lucrurile au existat doar în anumite sate. Au existat oameni care au simțit potențialul acestui eveniment și au simțit că pot și că trebuie să facă acest lucru. În cazul celorlalte proiecte, care au fost în general în orașe, mai mici sau mai mari, de la Pianul călător la Duelul viorilor şi Flautul fermecat, acestea nu au fost cu intrare liberă dintr-un motiv foarte clar. Biletele nu au fost scumpe, deci este vorba despre preţuri foarte accesibile în funcţie de sălile care ne-au găzduit. Acestea s-au ocupat întotdeauna de organizare și era necesar să își acopere doar anumite cheltuieli de regie minime, pentru că toată organizarea turneelor era asigurată de Radio România. În același timp, accesul la actul artistic exista prin Internet, prin radio, prin televiziune, prin toate celelalte forme media. Atunci când intri într-o sală de concert, prima dată trebuie să fii atras într-un fel sau altul, am constatat că uneori această abundență de intrare liberă are şi efecte adverse. Bagatelizează cumva evenimentul. Artiştii care realizează aceste turnee muncesc foarte mult până a ajunge la ceea ce prezintă pe scenă. Alături de colegii mei, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Liviu Prunaru, Ion Bogdan Ștefănescu, cei care au realizat concret aceste turnee cu susținerea Radio România, consider că este important ca lumea să înțeleagă această diferență între divertisment și actul artistic și între a oferi gratuit și a găsi acea minimă compensație financiară, prin plata biletului de intrare într-o sală de concert. Fireşte, aici nu includem marile concerte în aer liber. Ceea ce încercăm să facem prin aceste turnee este să aducem muzica live în oraşe cât mai îndepărtate, unde forţa economică locală nu generează prezenţa unor astfel de muzicieni, pentru ca oamenii să poată avea contactul viu cu muzica clasică. Astăzi, prin intermediul radioului, al CD-ului, al televiziunii, al Internetului, prin Youtube, accesul la muzica clasică este unul mult mai rapid şi mai uşor, trebuie însă să știi că ea există și că îți poate oferi o satisfacție spirituală mai mare decât un alt tip de muzică.
Reporter: Vorbim în principiu despre un declin al entuziasmului pentru actul artistic în general, nu doar în România, se vorbește frecvent despre o de-culturalizare a societăților postmoderne. Un lucru paradoxal, de altfel, pentru că trăim într-o efervescență a mijloacelor media și a apariției de carte, dar nu putem omite fenomen despre care vorbea un gânditor contemporan ca Adorno, care observa degradarea actului cultural, a culturii în general, prin transformarea ei într-un fel de marfă. De aceea, cred că proiecte precum cele inițiate de dumneavoastră şi de instituţia radioului pot echilibra şi pot atrage atenția asupra unei zone foarte „curate”, trăim într-o societate în care există puţine zone respirabile din punct de vedere cultural şi social, iar dumneavoastră faceți lucrul acesta cu succes. Aș vrea să vă întreb: Dacă acceptăm declinul entuziasmului pentru zone precum cea a muzicii clasice, putem accepta că este posibilă și o redresare? În afară de proiectele pe care le-ați numit, ce alte strategii menite să corecteze gustul publicului, să recucerească bunul gust care de multe ori se pierde sau s-a pierdut în ultimii 25 de ani, credeți că mai sunt posibile şi pot fi articulate în spațiul românesc?
Oltea Șerban – Pârâu: Este clar că oferta a crescut foarte mult și automat. Există acces la atât de multe și atât de diverse manifestări culturale, fie ele și în domeniul muzicii clasice, ceea ce face ca totul să pară mult mai simplu, mult mai ușor accesibil și într-adevăr să putem vorbi despre o astfel de atitudine. Această abundență de ofertă a fost și este esențială, pentru că, odată ce oamenii ajung către acest tip de muzică, indiferent pe ce căi, pot să aleagă dacă vor să revină, vor să mai asculte, vor să treacă la un nivel superior sau pur şi simplu a rămas undeva între celelalte lucruri pe care le-au văzut sau pe care le-au auzit. Dacă nu ar fi auzit niciodată, era greu să presupui că vor face această alegere. În privinţa declinului despre care vorbeați, nu știu dacă s-a oprit, dar în momentul de faţă aș tinde să cred că ne aflăm, din nou, la începutul unei pante ascendente. Văd acest lucru la Sala Radio, unde au loc concertele noastre de stagiune, ale Orchestrelor și Corurilor Radio, şi unde numărul publicului plătitor de bilet este foarte clar în creștere. Chiar în aceste luni, ianuarie – februarie, când de obicei lumea, mai ales oamenii de o anumită vârstă, ies mai greu din casă din cauza condițiilor atmosferice, Sala Radio a fost arhiplină. S-au vândut bilete în picioare inclusiv la concerte la care, în mod obişnuit, rămâneau locuri şi bilete nevândute. Oferim programe într-adevăr accesibile, cu muzică clasică sau romantică, Mozart, Beethoven, Brahms, nu putem vorbi despre muzică contemporană sau despre oferte prea sofisticate, dar la acest tip de programe lumea vine în număr tot mai mare. Iar ceea ce se așteaptă spectatorii să găsească în sala de concert și nu găsesc la televizor sau la radio este clar, este vorba de contactul cu atmosfera actului artistic viu. Şi, ca să revin la analiza privind prezenţa publicului la Sala Radio, m-a surprins faptul că s-a cântat cu sala plină în ianuarie și februarie, în decembrie, desigur, e altceva, se cântă colinde, lumea vine. Singura explicație pe care o găsesc este aceea că tentația televizorului în fiecare seară a mai scăzut în această perioadă față de anul anterior. Dacă lucrurile vor continua, vom putea să confirmăm această ipoteză. Oamenii găsesc 10,15, 20 de lei pentru un bilet la concert pentru a avea ocazia de a vedea artiştii pe viu, de a simți emoția actului artistic. Până la urmă, cred că aici se află explicaţia, în dorinţa de a nu rămâne la stadiul de a consuma muzică clasică prin Internet, la TV sau pe CD. Prin urmare, este diferența între percepția intermediată de o tehnologie, până la urmă, și percepția vie a muzicii clasice, percepția emoției care se creează în sala de concert sau în sala de spectacol, unde artistul vine, cântă și comunică cu publicul. Așadar, acest declin al entuziasmului despre care vorbeați cred că poate fi stopat și printr-o inițiativă a artiștilor și a organizatorilor din acest domeniu, de a încerca să comunice cu publicul mai mult decât o făceau până acum. Artistul nu doar vine, cântă şi pleacă, ci încearcă să găsească răspunsul la întrebarea de ce sala nu este suficient de plină la recitalul lui și de ce este atât de plină la recitalul unui alt artist: este motivat astfel să facă ceva în acest sens. Artistul însuși trebuie să înțeleagă că trăim într-o epocă în care a te face auzit și cunoscut și a ajunge la public este o chestiune care ține foarte mult și de tine.
Realizator: Cred că entuziasmul acesta despre care vorbim și despre care credem că s-ar afla în regres, poate fi trezit exact de ceea ce dumneavoastră ați numit act artistic viu, contactul direct cu atmosfera dintr-o sală de concert. Trebuie să recunoaștem că poate fiecare dintre noi, chiar cei care ascultăm cu plăcere muzică clasică, uneori suntem copleșiți de o inerție, ne e greu să ne mobilizăm, să ne rupem ritmul, să ieșim din casă, să ajungem la o sală de concert trecând printr-un București nu întotdeauna generos ș.a.m.d, dar, odată ajunși acolo, răsplata este mare, asta trebuie spus, este o recompensă extraordinară pentru efortul de a ajunge într-o sală unde se consumă o atmosferă care nu poate fi percepută niciodată pe un CD sau privind la televizor. Aș vrea să vă întreb dacă într-adevăr acest tip de act artistic viu poate contracara ceea ce un poet și un om de cultură precum Bogdan Ghiu a calificat, cu referire la produsele noastre media, drept E-uri culturale. Produsele noastre sunt pline de E-uri culturale, spunea Bogdan Ghiu: ce credeți că poate fi făcut dincolo de ceea ce am vorbit pentru accesul la o hrană culturală sănătoasă? Muzica clasică este una dintre posibilități, cartea poate fi o altă posibilitate, dar aş vrea să vă întreb: cum vedeți posibilă revenirea la un grad suficient de cultură a unei majorități sociale într-o societate dominată de cultul imaginii, de bombardament mediatic şi informațional? Este vorba, până la urmă, despre discernământul care trebuie format în cazul tinerilor crescuți în lumina televizorului și nu în lumina unei săli de concert, de exemplu. O educație pentru o cultură mai degrabă clasică, nu una online, cum recent am avut ocazia să vorbim într-o emisiune.
Oltea Șerban – Pârâu: Cât timp aceste chestiuni rămân mijloace pentru a atrage lumea către cultură, către muzica clasică, pentru că despre ea vorbim acum, nu văd nimic rău în asta, pentru că, până la urmă, astăzi toată lumea își ia informația din aceste surse. Iar dacă nu am exista ca informație în aceste surse sau ca marketing, ca publicitate, efectiv am dispărea pentru o anumită categorie de vârstă. De aceea, este important să existăm și aici pentru a atrage lumea către muzica clasică, către concerte ș.a.m.d, însă când aceste mijloace devin scopuri în sine, într-adevăr lucrurile nu mai stau la fel. În materie de copii și de generația tânără, am bucuria să urmăresc evoluția Corului de Copii Radio.
Realizator: Vorbim și despre o aniversare anul acesta.
Oltea Șerban – Pârâu: Chiar despre două aniversări, de altfel. Dar ceea ce remarc eu la acești copii din Corul de Copii Radio, un ansamblu de elită care există din 1945, este faptul că, nefiind educaţi la un liceu de muzică – sunt copii care învață în diverse școli cu profil generalist -, descoperă muzica clasică fără să aibă o pregătire în acest sens, prin intermediul dirijorului Voicu Popescu și a pianistei Magda Faur, care îi educă pentru a cânta profesionist ei, și ajung astfel la un grad de performanță extraordinar. Aceşti copii devin și un public potențial extraordinar și un ferment pentru clasele în care se întorc în fiecare zi, unde le spun şi colegilor despre ceea ce li se întâmplă. Pentru ei este o experiență deosebită. Corul de Copii Radio aniversează 70 de ani, anul acesta va avea o agenda foarte bogată, au un repertoriu foarte divers, de la muzică religioasă şi piese cu influență folclorică, până la muzică din piesele Disney, Simfonia a VIII-a de Mahler sau Carmina Burana. În paralel cu Corul de Copii Radio, în acest an Corul Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia, aniversează 75 de ani de la înfiinţare. Pentru a concluziona, da, este important ca tinerii, copiii să vină spre muzică, iar dacă şcoala sau familia nu pot face totul, noi încercăm să le inspirăm prin proiectele pe care le lansăm. Încercăm să devenim un fel de ferment al acestui tip de educație culturală, care să atragă lumea către produse autentice și de valoare.
Realizator: Produse culturale curate. Produse care transmit un mesaj formator. Până la urmă, o instituție publică precum Radioul reușeşte nu doar să își ia în serios menirea de a face un anumit tip de educație publică, spre deosebire de alte instituții publice care cred că nici nu își mai pun problema aceasta, invocând mereu ratingul, deși nu ar fi necesar. Dumneavoastră, în schimb, vă asumaţi şi vă achitaţi onorabil de această responsabilitate.
Oltea Șerban – Pârâu: Conform legii, într-adevăr și Radioul și Televiziunea publică au această obligație. Această misiune culturală și respectiv educativă în cazul nostru este scrisă în legea după care funcționăm.
Realizator: La celelalte ar trebui să fie scrisă în legea bunului simț.
Oltea Șerban – Pârâu: Cu siguranță trimiteri la acest aspect există și în Legea Audiovizualului, dar o cuantificare nu există în niciuna din aceste legi. Așa se face că între Radioul și Televiziunea publică din România la acest moment este un mare decalaj din punctul de vedere al contribuției culturale și educative. E adevărat că atunci când Radioul și Televiziunea s-au despărțit, în 1994, Orchestrele și Corurile au rămas la radio și nu la televiziune, dar aceasta nu poate fi o scuză pentru Televiziunea publică. Așa cum am demonstrat deja, se pot face proiecte culturale nu doar prin concertele de la Sala Radio, vorbim în cazul Radioului public de Târgul Intenațional de Carte Gaudeamus, de produsele Editurii Casa Radio, de Teatrul radiofonic, de faptul că există două posturi semnificative, unul național în FM, Radio România Cultural, și unul cu largă acoperire în FM, Radio România Muzical. Tot ceea ce facem noi prin aceste „tentacule” culturale ale Radioului public este să încercăm să existăm cât mai mult pe piață și să compensăm o lipsă: lumea fiind guvernată de partea comercială, îşi uită adesea anumite „datorii”, dar aceste datorii pot deveni plăcute atunci când știi să le reîmpachetezi, știi să le dai o culoare care să le facă atractive și tinerilor.
Realizator: Cu atât mai plăcute, atunci când primești ecourile actelor pe care le transmiți în spațiul public, iar aceste ecouri s-au întors spre dumneavoastră. Vorbeam mai devreme despre faptul de a merge la un concert, de a pleca de acasă, de a te smulge din inerție, de a frecventa măcar din când în când un spațiu cultural. Înainte se vorbea despre rezistența prin cultură, mai ales în epocile totalitare, ca formă de rezistență împotriva unei ideologizări agresive şi politice. Credeți că astăzi și-a pierdut din actualitate o astfel de formă de rezistență? Nu mai trăim în totalitarism, trăim într-o epocă a libertății și libertinajului, a lipsei de granițe în libertatea pe care ne-o asumăm, dar nu o umplem întotdeauna cu ceea ce poate ar trebui. Nu credeți că și azi a merge la un concert, a merge la o piesă de teatru e tot un act de rezistență frumoasă? Întrebarea este împotriva a ce trebuie să rezistăm mergând la un concert sau la teatru în 2015…
Oltea Șerban – Pârâu: Nu știu dacă rezistență este cuvântul potrivit. Este o rezistență la inerție şi la superficialitate. Evident, este mai uşor să te refugiezi în lucrurile care îți vin de-a gata acasă decât să faci acest efort de a ieși și a te duce la un spectacol. În același timp, sălile foarte pline la concerte sau la teatru în această perioadă mă fac să cred că ori avem prea puține teatre și prea puține săli de concert, ori lumea chiar găsește o cale să facă tot mai mult aceste gesturi. E adevărat că, privind puțin în perspectivă, și efortul de mediatizare pe care l-au făcut evenimente mari, cum este Festivalul Enescu, în zona muzicii clasice, sau alte evenimente de tip festivalier, au contribuit la acest lucru. De asemenea, toate instituțiile de spectacol și concert încearcă să se facă mai vizibile, să își anunțe evenimentele. Important este că sălile nu mai sunt pline doar la festivaluri. Pentru că a existat acest moment în care la Festivalul Enescu era plin de public mai mult sau mai puțin interesat de muzica clasică, iar în timpul anului situația rămânea pe loc.
Realizator: Suntem în 2015, vom avea în acest an bucuria unei noi ediții al Festivalului George Enescu. Aș vrea să vă întreb dacă și instituția dumneavoastră va continua frumoasa tradiție a participării la acest festival?
Oltea Șerban – Pârâu: Sigur că o va continua. Este o tradiție care a început încă de la prima ediţie a Festivalului Enescu, în 1958. Iar astăzi suntem alături de Festivalul Enescu prin toate mijloacele, practic suntem o parte componentă a Festivalului: vom edita şi în acest an CD-uri document, publicate de Editura Casa Radio, care au o foarte mare căutare în rândul publicului. În mod concret, Orchestrele și Corurile Radio participă la Festival și anul acesta. Chiar este o participare semnificativă, vom fi prezenţi pe scena Festivalului, la Sala Palatului, cu toate ansamblurile radio, pe 2 septembrie, când vom cânta Simfonia a VIII-a de Mahler, supranumită Simfonia celor 1000. Orchestra Națională Radio, Corul Academic Radio, Corul de Copii Radio și Corul Filarmonicii vor evolua în faţa publicului în această simfonie care cere prezenţa unui număr foarte mare de muzicieni pe scenă. De asemenea, Corul Academic Radio va participa și la alte concerte, iar Corul de Copii Radio va fi prezent și în deschiderea oficială a Festivalului, pe 30 august în Carmina Burana. Aş vrea să subliniez că în acest moment, în România, Corul de Copii Radio este singurul cor de copii profesionist care poate fi utilizat în astfel de producții vocal simfonice importante. De asemenea, mă bucur să spun că în acest an aniversar Corul de Copii Radio a fost invitat în mai multe turnee, la un festival la Volos, lângă Salonic, în luna martie, au devenit finaliști la Concursul Let the Peoples Sing de la München, în octombrie. Sperăm să ajungă acolo și să nu participe doar prin intermediul unui streaming video, ceea ce se poate, dar, în mod evident, pentru copii prezența pe viu la München la finala acestui concurs ar fi mult mai semnificativă.
Revenind la Festivalul Enescu, este un reper esențial pentru promovarea muzicii clasice în România, pentru promovarea României în afara granițelor. În privinţa implicării noastre, aşa cum spuneam, pe lângă participarea concretă a Orchestrelor şi Corurilor Radio în Festival, radioul susţine apariţiile editoriale legate de festival la Editura Casa Radio, în plus Radio România înregistrează şi transmite toate concertele către publicul din ţară şi din Europa, prin Uniunea Europeană de Radio şi, mai nou, către publicul din întreaga lume, prin Uniunea de Radio şi Televiziune Asia – Pacific, la care suntem afiliaţi de câţiva ani. Astfel, o parte din concerte ajung la un public potențial de miliarde de ascultători prin intermediul preluărilor de către Uniunea de Radio Asia – Pacific. Mai mult, Radioul şi-a asumat iniţiativa de a organiza în anii de pauză ai Festivalului Enescu un Festival Internaţional al Orchestrelor Radio, care a ajuns la ediţia a II-a în 2014 şi suntem deja în pregătire cu ediţia a III-a pentru 2016. Cred că aducem astfel o contribuţie importantă pentru a completa anii de interval dintre ediţiile Festivalului Enescu cu o săptămână în care sunt invitate la Bucureşti mari orchestre simfonice europene şi nu numai.
Realizator: Aș vrea acum să revenim la componenta media a Radioului public și cred că ar fi interesant pentru telespectatorii noştri să afle de la dumneavoastră care ar fi câteva dintre cele mai importante emisiuni culturale la care au acces ajungând pe frecvența Radio România Cultural.
Oltea Șerban Pârâu: Emisiunile care se pot asculta pe Radio România Cultural și Radio România Muzical, prin definiție au o anumită ținută culturală, însă ceea ce ne-am propus în primul rând este să nu devenim ermetici sau inaccesibili unui public obișnuit. Așa se face că, păstrând titlurile importante, cele tradiționale şi consacrate, păstrând, prin urmare, componenta concretă a difuzării de cultură, Radio România Muzical are partea leului în plan muzical, să spunem. Pe frecvenţele Radio România Cultural, în schimb, oferim emisiuni de comentariu şi informare culturală, de actualitate culturală, producții de teatru. Sunt multe emisiuni pe care le putem auzi seara, în week-end, multe și diverse, care se adresează unui public mai special sau mai general, însă ceea ce este mai important, din punctul meu de vedere, este că în aşa numitul prime time, de dimineaţă de la 7.00 până la o anumită oră – depinde ce putem numi prime time în cazul unui radio cultural – şi, de asemenea, seara, când lumea merge cu maşina spre casă şi pierde mai mult timp pe drum, prezentăm o sinteză a întâmplărilor culturale ale zilei. Linia obişnuită porneşte la 7 dimineaţa, cu emisiunea Espresso, în care se pot auzi reportaje despre actualitatea culturală a zilelor anterioare şi, de asemenea, preview-uri ale evenimentelor culturale din întreaga ţară. Urmează Dimineaţa Crossover, apoi Oraşul vorbeşte. În aceste emisiuni încercăm să ne adresăm tinerilor care se pot afla pe frecvenţele noastre, între 9.00 şi 11.00, poate mai mult decât cei care au ajuns deja la serviciu. Avem şi emisiuni muzicale, există şi o emisiune – dezbatere, Timpul prezent, în care punctăm evenimentul perioadei. De pildă, subiectul zilei de astăzi a fost premiul Ursul de argint primit de Radu Jude pentru filmul său, Aferim. Regizorul a fost la noi în studio şi am vorbit despre evenimentul acestui week-end, despre faptul că, iată, avem, din nou, un mare premiu pentru cinematografia românească. La emisiunea Vorba de cultură ne focalizăm atenţia asupra unui personaj sau a altuia din cultura română, apoi, în cursul după-amiezii, propunem emisiuni ca Ştiinţa în cuvinte potrivite, Oaza de muzică. Documentarele reprezintă un punct de forţă al postului Radio România Cultural, mă refer aici la Story Mania sau la interviurile grupate sub titlul Născut în România. Sunt o mulţime de emisiuni, nu le detaliez aici, însă aş vrea ca publicul să reţină că Radio Romania Cultural este o frecvenţă unde ajung cei care care caută o alternativă plină de substanţă faţă de ceea ce le oferă viaţa cotidiană, iar pe aceste frecvenţe vor găsi un răspuns. Să mai spunem că seara, până în ora 19.00, emisiunea GPS cultural încearcă să-i orienteze pe întârziaţii în trafic către ceea ce s-ar mai putea întâmpla în acea seară din punct de vedere cultural. Încercăm mereu să păstrăm un puls al culturii româneşti, cât mai pe înţelesul tuturor: ne propunem acest lucru în primul rând.
Realizator: Sunt alternative accesibile şi consistente cultural, o alternativă pentru tinerii care s-au îndepărtat de carte. Tinerii se formează astăzi mai ales în zona televiziunii, a Internetului, mai puţin a bibliotecii, mai puţin a sălilor de muzeu şi de concert, deşi paradoxal sălile sunt pline, dar la nivel general se întâmplă acest fenomen al distanţării faţă de varianta clasică de formare culturală. Alternativa emisiunilor culturale radio sau de televiziune reprezintă o formă frumoasă de rezistenţă.
În încheiere, aş vrea să vă întreb dacă există proiecte noi la Radio România, asemănătoare cu cele pe care le-aţi derulat de-a lungul ultimilor ani. În 2015 veţi lansa un proiect nou?
Oltea Șerban – Pârâu: În 2015 ne dorim foarte mult să continuăm proiectele pe care le-am lansat, pentru că şi această menţinere a unor proiecte existente este foarte importantă şi nu este una uşoară. Între proiectele noastre, aş vrea să le menţionez şi pe cele lansate în domeniul teatrului radiofonic, este vorba, în primul rând, despre Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, care va ajunge la o a treia ediţie anul acesta. Radio fiction desk este un alt proiect care va fi derulat pentru prima dată în 2015, împreună cu colegii de la departamentul de teatru radiofonic. Proiectele noastre şi anvergura lor depind, fireşte, şi de posibilitatea de a le susţine financiar.
Realizator: Se poate vorbi de o presiune a legilor pieţei pe care o suportă o instituţie culturală publică precum Radioul?
Oltea Șerban – Pârâu: Sigur că da.
Realizator: Există gânditori care au analizat acest fenomen din spaţiul mediatic şi care vorbesc de o consecinţă nefericită, de masificarea publicului din cauza presiunii legilor pieţei asupra instituţiilor culturale.
Oltea Şerban – Pârâu: Da, lucrul acesta este foarte concret, cu atât mai mult cu cât Radioul public nu este o instituţie de proiect, dar care are o forţă de muncă foarte mare în acest domeniu. Asigurăm locuri de munca în domeniul culturii pentru aproximativ 500 de persoane. Aceste proiecte iniţiate în ultimul timp oferă mai multă vizibilitate şi oferă deschideri în zone pe care poate nu ni le-am imaginat anterior şi care sunt, cred, foarte importante astăzi. Însă menţinerea acestei forţe de muncă în domeniul culturii şi întreţinerea ei constituie şi un efort deosebit, alături de misiunea aceasta extraordinară de a oferi locuri de muncă în domeniul cultural. Este o performanţă. Nu ştiu dacă Radio-ul public este perceput ca un puternic angajator în domeniul culturii de aceeaşi anvergură ca Teatrul Naţional sau Opera din Bucureşti, de exemplu. În plus, există aceste proiecte, aceste deschideri media, care justifică, până la urmă, efortul pe care îl facem pentru a servi misiunea noastră culturală.
Realizator: Cred că bucuria cea mai mare o constituie faptul că sunteţi percepuţi ca o instituţie formatoare de bun gust. Contribuiţi, astfel, la stoparea acelui declin al entuziasmului, despre care vorbeam, faţă de actul artistic din România.
Oltea Șerban – Pârâu: Într-adevăr, este esenţial să nu îţi pierzi entuziasmul, pentru a reuşi să îi contaminezi şi pe ceilalţi cu entuziasmul tău.
Realizator: Vă mulţumesc şi vă doresc foarte mult succes în tot ceea ce aveţi de împlinit anul acesta.
Emisiunea Credinţă şi cultură azi, Trinitas TV
Realizator: Vasile Bănescu
16 februarie 2015
