Oraşul australian Perth a fost vizitat de oaspeţi neobişnuiţi. Este vorba despre două păpuşi uriaşe, care au fost aduse pentru a ediţia din acest a Festivalului Internaţional de Artă. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat peste 1,4 milioane de oameni. Păpuşile gigant, de şase şi, respectiv, 11 metri, au fost create de compania franceză Royale de Luxe. Una dintre ele înfăţişează o fată, iar a doua – un scafandru. Potrivit scenariului, cele două mascote s-au căutat timp de două zile ca să se regăsească la finalul festivalului, iar momentul a fost de-a dreptul emoţionant. Publicul a fost încântat de spectacol. Festivalul Internaţional de Artă din Perth a ajuns la cea de-a 62-a ediţie.
www.publika.md – 21 februarie